Asociația EDUC

Acasă » 2023 (Pagina 4)

Arhive anuale: 2023

România Frumoasă – „Crai nou” a lui Ciprian Porumbescu, în prima sală a lumii

 La finalul lunii trecute, în Sala de Aur a Filarmonicii din Viena, capodopera lui Ciprian Porumbescu a fost interpretată de orchestra Operei Naționale București, sub bagheta maestrului dirijor Daniel Jinga.

Evenimentul este unul simbolic pentru România. Acum un secol, Ciprian Porumbescu studia în aceeași sală care era folosită de Conservator ca spațiu de studiu. În plus, este pentru prima dată când Opera Națională București cântă la Viena.

A fost emoționant să facem muzica lui să răsune chiar acolo”, a afirmat dirijorul.

Concertul face parte din proiectul „Ciprian Porumbescu – leagăn de tradiție și spiritualitate românească”, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Concertul  este un omagiu adus marelui compozitor Ciprian Porumbescu și se înscrie în cadrul evenimentelor de celebrare a acestuia în 2023, an dedicat marcării a 170 de ani de la naștere.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Sursa: Opera Națională Română.

România Frumoasă – Băile romane de la Geoagiu, un loc unic

Recent, complexul termal antic Germisara, din Geoagiu Băi, a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO. Potrivit informației Direcției de Cultură a județului Hunedoara, acesta este propus astfel pentru fi recunoscut printre monumentele din patrimoniul cultural mondial.

Aici, au fost decoperite plăcuţe de aur, ofrande aduse zeilor de cei vindecați de apele termale, lucru care arată prosperitatea celor care se tratau la Germisara.

Din complexul antic, au rămas azi bazinele cu banchete pe toate laturile, rețeaua de canale săpate în stâncă prin care este direcționată apa, părți din fostele lăcașe de cult.

Situl poate fi vizitat de public.

Mai multe, pe apuseni.info.

Podurile Prutului – În urmă cu un secol, 27 de punți legau cele două țări

Cu aproape un secol în urmă, România și Republica Moldova de azi erau legate prin 27 de poduri. Astăzi, dintre acestea au rămas nouă: șapte rutiere și două feroviare. Unul dintre ele este cel care leagă cele două localități gemene Sculeni.

Situată pe ambele maluri ale Prtului, vechea așezare Sculeni avea nume primit de la meșterii producători de scule.

Sat bogat, cu oameni gospodari, acesta a trecut, de la un secol la altul, în proprietatea diferitelor moșii: de la Posadnici, la familia Roseț, căpătând autonmie și importanță cu trecerea timpului.

Posadnici vine de la posadă, adică trecătoare, loc de odihnă, loc întărit sau vamă.

Potrivit unei legi emise la 28 mai 1823, provincia este împărțită în două districte vamale. Hotarul districtului Sculeni se întindea din regiunea Podolia până la granița județului Ismail și includea vămile Leova, Sculeni, Lipcani și Noua Suliță.

Prin vama Sculeni, treceau zilnic mărfuri de tot felul: vite, sare, pielărie, grâu, miere, slănină și multe altele.

După cum arată documente ale Departamentului vamal în anii 30 ai secolului al  XIX-lea , tot pe aici treceau și mărfuri cu impozit ridicat, cum ar fi zahăr, măsline, mirodenii, un fel de produse de lux de azi.

Prin intermediul vămii, circulau monede mici de argint, lucru care arată importanța acesteia la acea vreme.

Proiectul  „Podurile Prutului: Povestiri de succes despre apropierea localităților din Republica Moldova și România” este finanțat de către Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova prin Contractul DRRM/C/38 din 25.04.2023.

Citește continuarea, pe psnews.ro.

România Frumoasă – Constantin Popovici, campion mondial: „Am simțit ceva ce știam că merit: bucurie și euforie.”

Astăzi, Constantin Popovici a cucerit medalia de aur la Campionatele Mondiale 2023 de nataţie din Japonia, la proba de sărituri în apă de la mare înălţime.

Constantin Popovici face sport de când se știe. Pasionat de natație și de tot ce înseamnă sport în apă, a renunțat, în 2011, din cauza lipsei de infrastructură și susținere.

Dezamăgit de condițiile de antrenament de la noi, a participat, câțiva ani, la spectacole de sărituri în apă pe vase de croazieră și ale Cirque du Soleil.

Așa a descoperit săriturile de la mare înălțime și a simțit că asta e ce trebuie să facă.

A revenit la sportul de performanță după o pauză de opt ani. Avea un plan clar, acela de a se califica la Jocurile Olimpice din 2020, în proba de sărituri în apă de la 10 metri. Simțea că e în cel mai bun moment al său și că 2019 avea să-i marcheze cariera. Însă cu câteva săptămâni înainte de campionat, și-a fracturat patru oase la un picior.

„Mi-am rupt piciorul la o săritură și ăla a fost momentul care m-a făcut să pornesc pe acest drum, spune sportivul, într-un interviu acordat lead.ro. La Budapesta eu am fost să văd concursul live în cârje, eram acolo cu piciorul rupt și cu șuruburi în picioare. Am urmărit mondialele de high diving și mi s-a părut că este potențial mult mai mare. Cei de acolo spuneau că asta este maxim, nu se poate mai mult, s-a ajuns la limită. Și atunci m-a motivat să arăt că se poate mai mult.”

Astăzi, simte că asta e vocația lui. Îi place libertatea și senzația de zbor  pe care o simte când sare de pe cele mai spectaculoase stânci.

Întrebat, astăzi, dacă medalia de aur este grea, Popovici a spus:

„Este grea, da, pentru că atârnă de ea toată munca care am depus-o nu numai în ultimul an, dar în ultimii ani. Pot spune de când a fost ultimul campionat mondial (2019) și nu am participat, visul a fost acolo și munca a fost depusă pe măsură.”

România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Citește povestea neobișnuită a lui Constantin Popovici.

VIDEO România Frumoasă – Zimbru la baie

Copleșit de căldură, sau poate doar ca să se scarpine, un zimbru face o baie de praf într-un luminiș din Parcul Natural Vânători Neamț. În cele câteva secunde cât durează filmarea, zimbrul se bucură de singurătate, de cântecul păsărilor și de locul unde, cu două-trei zile înainte, fusese un ochi de apă format în urma ploii.

Acum, a rămas doar praful, dar poate că mai e ceva din răcoarea fostei băltoace.

Zimbrii au fost reincluși în fauna României în 1958, la două secole de la dispariția de aici. Cuplul Podarek și Polonka, doi zimbri polonezi, au sosit la noi în țară formând de atunci o mică populație. Astăzi, în România, la Bucșani, Hațeg și Vânători Neamț, trăiesc peste o sută de zimbri.

Zimbrul poate ajunge și la 900 de kilograme; femela cântărește mai puțin, între 320 și 640 de kg. Masculii sunt solitari, în timp ce femelele de zimbru trăiesc în turme, alături de pui, până când aceștia ating maturitatea.

România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Credit video: Lică Balmoj, Parcul Natural Vânători Neamț

România Frumoasă – Pita de Pecica

Produsă într-o comunitate veche, după o rețetă de peste 200 de ani, Pita de Pecica a primit mențiunea Indicație Geografică Protejată – IGP.

Ceea ce o face specială nu este doar rețeta, ci și ingredientele: grâu crescut în Câmpia Mureșului, maiaua, timpul de fermentare, dar, mai ales, coacerea în cuptoare tradiționale, de cărămidă  cu foc de lemne.

Pe la 1335, când Pecica se numea Petk (vatră, cuptor în slavonă), cei mai mulți oameni din sat se ocupau cu pităritul, adică pregătirea unei pâini celebre pentru bunătatea ei.

Astăzi, la Muzeul Digital din Pecica, se află un cuptor tradițional, construit după modelul celor pomenite în vechile monografii ale orașului.

 „Mare, arsă de căldura focului, mirosind dumnezeieşte şi tronând maiestuos pe albul feţei de masă, te îmbie cu savoarea inegalabilă. Cum să nu o iubeşti şi să nu te închini în faţa miracolului, facerii ei? Dar ce-i conferă atâta unicitate? În primul rând, sufletul și dăruirea brutarului, apoi, rețeta veche de mai bine de 200 de ani, autentică, păstrată și respectată cu sfințenie”, scrie gastroart.ro despre pâinea de Pecica pe care doar trei firme din oraș o pot produce acum.  

Mențiunea Indicație Geografică Protejată a fost acordată la începutul lunii iulie de Comisia Europeană, aceasta subliniind legătura dintre regiune și numele produsului. Pentru a primi această etichetă,  cel puțin una dintre etapele de producție sau preparare a unui produs trebuie să aibă loc în zona prezentă în denumirea lui. Pâinea de Pecica are o formă alungită, neregulată, cu o tăietură vizibilă pe mijloc și cântărește între 1 și 4 kilograme.

La Oradea există un Muzeu al pâinii, organizat în interiorul unei foste brutării.

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri

Credit foto: madr.ro.

România Frumoasă – Una dintre cele mai spectaculoase peșteri poate fi vizitată din nou

Peștera Comarnic, una dintre cele mai mari și mai frumoase rezervații speologice din România, poate fi din nou vizitată.

Aceasta se află în inima Munților Banatului, aproape de confluența dintre pârâul Comarnic și râul Caraș. Drumul până la peșteră e presărat cu nume pitorești: Reșița, Anina, satul Iabalcea, cantonul Padina Seacă.

Are două intrări principale, una în amonte, pe unde pătrunde și pârâul Ponicova și a doua în aval, pe versantul Navesu Mic, lângă Cantonul Comarnic.

Galeriile și sălile monumentale întinse pe mai mult de 5000 de metri, sunt pline cu formațiuni de mari dimensiuni denumite sugestiv: Orga Mică, Muzeul, Sala de Cristal și altele. Formațiunile mai mici sunt Crocodilul, Lămâia, Ciupercile, Gemenii.

Mai multe despre programul de vizitare, pe site-ul Parcului Național Semenic-Cheile Carașului.

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri

Sursa: psnews.ro.

România Frumoasă – Românca ce conduce una dintre cele mai prestigioase biblioteci din Franța

A studiat limbile străine, apoi jurnalism și administrarea afacerilor, în România, SUA și Grecia. A lucrat în presă ca prezentator, apoi în management. Părea că are totul, însă simțea că viața ei se petrece cumva în afară. Ca să afle ce-i lipsește, a pornit în călătorii, mai aproape sau mai departe: Grecia, Spania, India, Cappadocia, Polinezia Franceză.

Astăzi, Rada Pantea locuiește în Franța și conduce Biblioteca Pythagore din Strasbourg – o instituție care a împlinit 100 de ani și care adăpostește 8000 de lucrări de filozofie și spiritualitate.

Aici a înființat Centrul Solisis, o școală de cunoaștere de sine cu mai multe module online și webinarii și, de câțiva ani, traduce în română cărți de spiritualitate semnate de autori francezi.

Citește interviul, pe life.ro. Sursa foto: Facebook/Rada Pantea

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri

România Frumoasă – Codex Aureus, primul manuscris românesc pe lista UNESCO

De curând, Codex Aureus a fost inclus în registrul Memoria Lumii al UNESCO, o premieră istorică pentru România, fiind primul document din țara noastră care a ajuns în această listă.

Codex Aureus este un manuscris vechi de peste 1200 de ani. Conține un fragment dintr-un evangheliar latin, scris și pictat cu aur și culori vegetale în scriptoriul școlii de la Aachen (Aix-la-Chapelle), în anul 810, la comanda lui Carol cel Mare.

În viața sa de peste 1000 de ani, Codex Aureus a făcut o călătorie lungă înainte să ajungă la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României. După crearea sa la Aachen, a ajuns în proprietatea unei mănăstiri benedictine din Lorsch, unde apare în catalogul-manuscris al bibliotecii ordinului, sub titlul: „Evangelium scriptum cum auro pictum habens tabullas eburneas” („Evangheliar scris si pictat cu aur avand copertele din fildeș”).

Apoi, în 1556 manuscrisul ajunge la Biblioteca din Heidelberg, iar în anul 1782, Evangheliarul de la Lorsch Partea I este cumpărat de către episcopul Transilvaniei, Ignatius Batthyáni de la cardinalul Vienei, fiind adus la biblioteca înființată la Alba Iulia.

Cealaltă jumătate a codicelui Aureus, aflată în Biblioteca Vaticanului, adică Evangheliile lui Ioan și Luca (inclusiv coperta), se află deja în patrimoniul UNESCO.

„Această reușită nu ar fi fost posibilă fără entuziasmul și susținerea neîntreruptă a proiectului de către Adrian Cioroianu, fostul Ambasador UNESCO al României, actualul Director general al Bibliotecii Naționale a României, care a înțeles rapid amploarea și importanța proiectului, și implicarea șefului actual al Filialei Batthyaneum, Cristian Mladin, cel care a păstrat permanent legătura cu profesorul Michael Embach și cu reprezentantul german al UNESCO, Andreas Salz. Trebuie să-l menționăm și pe Adrian Papahagi, profesor UBB și codicolog de renume, care ne-a făcut cunoștință cu profesorul Michael Embach”, au mai precizat cei de la Biblioteca Batthyaneum.

Memoria Lumii este un program UNESCO în care sunt păstrate toate minunile spirituale ale lumii. A fost elaborat în 1992 de UNESCO „pentru conservarea patrimoniului documentar al umanității”. În 1997 au fost înscrise în registru primele documente. Acesta conține colecții de carte, manuscrise, partituri muzicale, unicate, imagini, documente sonore și video, „care reprezintă memoria colectivă a oamenilor din diferitele țări ale lumii”.

Statele membre pot nominaliza din doi în doi ani maxim două documente noi pentru această listă, care sunt analizate de un organism consultativ internațional.

Credit foto: Alba 24.

Sursa: psnews.ro

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri

România Frumoasă – Medicul de 81 de ani care face zilnic naveta

La 81 de ani, Valeria Niculescu face zilnic naveta de la Botoșani la Mihăileni, unde are grijă de câteva mii de oameni.

La 16 ani după ce a ieșit la pensie, aceasta spune că și-a dorit să nu-i pună pe oameni pe drumuri, atunci când au probleme.

Viața și munca Valeriei Niculescu sunt legate de Botoșani; de aici pleacă, în fiecare dimineață, la 50 de kilometri, după ce-și pregătește trusa cu medicamente. Este singurul medic din comuna Mihăilești și unul dintre numeroșii medici la pensie din județ care încă muncesc.

La început i s-a părut greu, trezitul devreme, drumul zilnic cu autobuzul, însă gândul că, altfel, cabinetul medical urma să se închidă, a făcut-o să accepte propunerea primarului din Mihăilești, în urmă cu 14 ani.

„Aici, în Botoșani, sunt simgură. Am un băiat la Sibiu, soțul nu mai e demult, ce să fac? Aveam și timp, să mă uit la telenovele? Să știți că nu prea îmi plac”, spune aceasta.

Valeria Niculescu este specializată în pediatrie, a fost medic de circumscripție, a lucrat în medicina sportivă și a făcut sport de performanță. Când lucra la oraș, spune că se simțea ca la dispecerat: du-te acolo, du-te dincolo, trimitea oamenii în toate părțile.

„Acum, la țară, departe de orașe și de spitale, ești nevoit să găsești soluții pentru tot felul de probleme”, spune Valeria Niculescu.

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri

Citește mai multe, pe botosaninews.ro.