EduC

Acasă » Bunicii mei sunt cool

Bunicii mei sunt cool

Bunicilor nostri
Generaţia mea, a românilor cu vârste între 30 şi 40 de ani, datorează mult din devenirea ei propriilor bunici.Adică oamenilor acelora care, în vâltoarea cumpliţilor ani `80, ieşeau prin parcuri cu fetiţele şi băieţeii ce purtau cravate de pionieri şi de şoimi ai patriei.

Stăteau pe bănci scorojite şi vorbeau ore în şir, nescăpându-i din ochi pe cei mici şi neastâmpăraţi. La răstimpuri, scoteau din sacoşe „ceva bun” pentru nepoţeii lor asudaţi şi gălăgioşi, care se strângeau ciorchine în jurul băncilor. O portocală, o bucată de ciocolată chinezească, o sticlă de Brifcor, toate nepreţuite în acele vremuri, însemnau o gură de normalitate pentru copiii de la care s-ar fi aşteptat să ducă mai departe un sistem anormal. Pionierii şi şoimii patriei nu ştiau asta atunci când seara, înainte de culcare, spuneau cu bunica „Tatăl nostru” şi îl vedeau pe bunicul cu o ureche lipită de radioul vechi din dormitor, ascultând „Europa Liberă”. Unii mai aveau câte o casă şi un petic de pământ la ţară, unde se refugiau în vacanţele nepoţilor, uitând de toţi şi de toate. Bătrânii îşi imaginau în ascuns că fata şi băiatul pe care-i vegheau zi şi noapte vor apuca ziua în care oamenii nu vor mai fi obligaţi să se mintă pe ei înşişi. Anii au trecut, lumea s-a schimbat aşa cum puţini se aşteptau, însă nu tocmai după planul bunicilor.

Sursa: George Radulescu, Adevarul.ro
Citeste mai mult: adev.ro/mo6nlk

Portrete de bunici din toata lumea
Dacă există ceva care să unească toate bunicile din lume, atunci, cel mai probabil, ar fi replica „trebuie să mănânci ceva” spusă nepoţilor.
646x404
Fotografa Gabriele Galimbert a transformat această replică auzită de noi toţi într-o poveste vizuală din toate colţurile lumii.

Bunica Gabrielei a spus ceva asemănător nepoatei sale, înainte ca aceasta să plece într-un din expediţiile sale fotografice din lume. I-a pregătit o farfurie plină de ravioli, să fie sigură că nepoata ei o să aibă energia pentru aventura care urma. „Cu acea ocazie i-am zis: «Sunt multe bunici în lumea asta care gătesc foarte bine. O să mă întâlnesc cu ele şi am să le rog să-mi gătească, iar ţie o să-ţi arăt pozele, ca să vezi că nu trebuie să-ţi faci griji că nu am ce să mănânc»”, a spus Gabriele Galimbert pentru slate.com. Şi aşa s-a născut proiectul „Delicatessen With Love”, care a plimbat-o pe Galimberti prin 58 de ţări, unde a fotografiat bunici alături de ingrediente şi mâncăruri.Citeste mai mult: adev.ro/mmj5v4
Livada bunicilor mei a implinit un an!

Voluntari din satul Niculești, județulDâmbovița s-au strâns duminică, 14 aprilie, înLivada bunicilor mei, plantată anul trecut.In urma cu un an, 100 de bunici si nepotii lor au transformat o bucata de teren viran intr-o livada de 300 de peri si meri.Insa pentru ca o vara excesiv de secetoasa a afectat culturi intregi din toata tara dar si pentru ca sustinatorii acestei actiuni, compania Syngenta Romania si Pepiniera Csaba nu lasa lucrurile la intamplare, iata ca am revenit in sat. Terenul a fost curatat, pomii uscati au fost indepartati si inlocuiti. “Este o mandrie pentru noi, avem o livada de 3000 de metri patrati chiar in centrul satului, iar oamenii sunt mandri, a fost realizata si cu ajutorul lor”, a spus Dorinel Soare, primarul comunei Niculești. Livada conține mai multe soiuri de măr și păr și va rămâne în grija primăriei si a şcolii din sat.

Acțiunea face parte din campania Bunicii mei sunt cool, derulată de Asociația Educ și își propune promovarea respectului față de inițiativele în beneficiul comunității si a dialogului intre generatii.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Syngenta România, companie internaţională prezentă în peste 90 de ţări, preocupată de cercetare, creşterea productivităţii culturilor, protecţia mediului, a sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii și al Pepinierei Csaba, în parteneriat cu Primăria Comunei Niculești.

Bunicul o iubeste pe bunica pana la sfarsitul lumii
Sper că nu aveţi impresia că, în lumea asta strâmbă, n-a mai rămas loc pentru iubire. Bunicul, de exemplu, e la fel de îndrăgostit de bunica, deşi ea s-a mutat de o vreme dintre noi.
Nu, nu l-am întrebat niciodată cu subiect şi predicat în ce fel o mai iubeşte, pentru că bunicul e un om dintr-o bucată, pe care nu cred că l-am auzit vreodată rostind asemenea cuvinte. Dar aş putea să depun mărturie şi în faţa Marii Adunări Naţionale că ea a fost femeia vieţii lui. În ziua în care bunica a decis, în sfârşit, să se mute, cu bagaje şi dureri, pe o altă planetă, s-au întâmplat diverse lucruri mărunte, pe care nu multă lume le-a ţinut minte. De exemplu, bunicul i-a dat lui taică-miu buletinul bunicii Victoria, pentru eliberarea certificatului de deces. Ce nu a ştiut el a fost că buletinul trebuia să fie depus împreună cu alte acte şi nu avea să mai revină niciodată înapoi, în cutia cu hârtii de pe dulap. Uimirea lui, aflând că nu va mai vedea niciodată acel buletin, mi s-a părut cel mai trist lucru din lume. Pe bunicul nu l-am văzut plângând niciodată, nici chiar în ziua aceea. De atunci l-am văzut, în schimb, plimbându-se o dată pe zi, câte o jumătate de oră, pe strada Adrian, de la noi de la poartă până la Castelul de apă şi înapoi, lucru pe care nu-l mai făcuse până acum. Plimbările acestea zilnice au venit de nicăieri şi nici nu-mi pot imagina ce gânduri se rotesc în mintea bunicului meu în acest timp. L-am mai văzut, tot de atunci, dormind pe diagonala patului, el care toată viaţa a dormit pe locul lui, în partea dreaptă. Şi l-am văzut, într-o zi, la cimitir, atât de năuc încât nu a reuşit sub nicio formă să găsească aleea pe care o căutam împreună. La puţin timp după mutarea bunicii pe cealaltă planetă, bunicul mi-a povestit cum fusese ea cea mai frumoasă femeie din sat, mi-a arătat şi nişte poze care să-mi demonstreze acest fapt, iar când a închis albumul foto a spus o chestie pe care n-am crezut că aş fi putut s-o aud de pe buzele lui: „Cam asta a fost viaţa!“. Mă gândesc aşa: aş vrea să fiu în mintea bunicului meu, în plimbările alea zilnice de câte 30 de minute, şi să aud toate discuţiile pe care le poartă cu bunica Victoria. Să aud cum îi explică ce cumpărături a mai făcut, cât a costat zahărul, dacă bobul de orez era mare sau mic, cum nu mai vine primăvara asta odată!, că trebuie să săpăm grădina, să scoatem ghivecele cu flori în curte, că a început postul şi cine a mai murit prin cartier. Şi aş mai vrea să îl aud spunându-i, la el în cap, de un miliard de ori, ceea ce probabil nu i-a spus niciodată: că o iubeşte.  Autor, Lavinia BalulescuCiteste mai mult: adev.ro/mkr3rt

Expozitia Prin ochii seniorilor

IMG_0110

Ieri s-a deschis Expozitia fotografică “Sectorul 6 prin ochii seniorilor”. Evenimentul, organizat de Habilitas – Centrul de Resurse şi Formare Profesională, în parteneriat cu Asociaţia Four Change a avut loc  la Clubul Seniorilor Sector 6, din Calea Plevnei, nr. 234, Bucureşti.

Expoziţia include 40 de fotografii realizate de către seniorii din sectorul 6 si care surprind problemele de zi cu zi ale comunităţii în care aceştia locuiesc şi necesitatea găsirii unor soluţii pentru amenajarea de parcări, de pieţe, de plasare a câinilor maidanezi în adăposturi, de refacere a Parcului Moghioroş ca o oază de recreere a cetăţenilor Sectorului 6. Fotografiile expuse au fost realizate in perioada noiembrie 2012 – februarie 2013.
Prin intermediul acestor fotografii, seniorii sectorului 6 doresc să atragă atenţia autorităţilor asupra problemelor din comunitate şi totodată să crească implicarea cetăţenilor din sector.

18 martie 2013

Bunica

2ce0ac37efcbeab919c503f901dec487

Foto: Claudiu Utoiu

Fotografia este facuta bunicii sotiei mele, intr-o zi de Paste, in intampinarea primaverii. Este esenta unui om care a trait sa-si vada nepoata la casa ei, fericita, (sper ca reusesc sa fac asta ) linistita si sanatoasa. Este esenta unui om care concentreaza bunicile tuturor acelora dintre noi care s-au despartit de ele mai devreme decat trebuia. Este esenta romanului, trait la tara, hranit la tara, mai ales muncit la tara, cu mult mai mult bun simt decat toata Europa citadina”.

Autor: Claudiu Utoiu, Sursa: http://smartwoman.hotnews.ro/Provocarea-saptamanii-In-varsta

Ea m-a invatat sa port fusta si tocuri atunci cand nu-mi mai place ce vad in oglinda

Bunica era slaba, chiar uscativa cumva si destul de inalta. Era cocosata de la atata cusut si aplecat. Dar, avea intotdeuna un ruj in geanta si o pudra.

Stia sa faca cela mai sofisticate dulceturi si muraturi. Mancarea ei avea un gust aparte si in mod natural respecta o ordine alimentara catre care azi tindem. M-a invatat cum sa miros ploaia, cum sa muncesc mult sau la ce sunt bune plantele de leac si cum se culeg.

Tot ea m-a invatat sa port o fusta pana la genunchi si tocuri in diminetile cand nu-mi mai place ce vad in oglinda. Si intotdeauna lenjerie curata pentru o stare de bine. Ea se uita critic daca plecam nepieptanata sau neasortata. Tot ea m-a invatat sa fac nod la cravata, sa mananc cu mai multe tacamuri decat am mancat in fapt vreodata la o masa, sa nu imbrac mai mult de 2 culori si o a treia ca accent, sa port rosu cand trebuie si negru cand trebuie.

De la ea stiu sa merg desculta prin iarba, sa culeg fragute pe bat, sa sap cartofii. De la ea stiu cum e sa muncesti pana seara, apoi sa ai grija de casa, de copii, si sa nu uiti niciodata, chiar daca e 12 noaptea si esti sarac lipit, sa-ti speli furoul pentru a doua zi ( motivul e ceva mai sus). Cum e sa fii bogat, sa pierzi tot, sa ai grija mereu doar de altii, cum e sa fii exclus din societate, blamat si mai ales cum e sa-ti inchizi inima ca sa-ti poti tine copiii in scoala.

Si “Tatal nostru”, si “O, brad frumos” tot de la ea le stiu. Cum sa citesc, impletesc, adun ciuperci, tai lemne sau umple bors. Cum sa fii mandru si drept, si sa obtii respect chiar daca ti-e foame.

Cum sa te lupti pentru copiii tai, cum poti sa-ti pierzi casa de 3 ori si totusi sa o iei mereu de la capat. Cum sa gatesti pentru 5 oameni o pulpa de pui.

Peste toate, era mereu imaginea rujului si a pudrierei din geanta. Caci lumea oricum vede o masca, si rufele se spala in familie.

Si totusi, la ea am vazut prima data un album de cusaturi romanesti – facut de ea, o bijuterie sau  o bluza de matase veritabila.

Ea m-a facut sa-mi iubesc conditia de femeie si sa inteleg de unde vine forta noastra fara sa-mi doresc vreodata rolul de barbat. Ea mi-a aratat cata bucurie inseamna o casa plina si vesela, si cum poti avea usa mereu deschisa pentru prieteni.

Cand toata lumea “imi facea teorie”, ea avea incredere in mine. Iar cand copilul meu plangea, ea este cea care mi-a spus din patul in care murea: “copiii nu devin oameni cu mancare, doar cresc”.

De la ea stiu sa ascult, sa traiesc, sa plang si sa fiu fericita.

De acolo de unde esti acum, stiu ca ma auzi si ma iubesti, si-ti multumesc ca ai existat in viata mea.

Autor: blackcoffee. Sursa: http://smartwoman.hotnews.ro/Ea-m-a-invatat-sa-port-o-fusta-pana-la-genunchi-si-tocuri-in-diminetile-cand-nu-mi-mai-place-ce-vad-in-oglinda

%d blogeri au apreciat asta: