Echipa României, campioană europeană U16 la tenis de câmp
Echipa României U16 feminin, formată din sportivele Popa Giulia Safina, Burcescu Maia Ilinca și Pop Maria Valentina, a reușit o nouă performanță de excepție.
Acestea au învins echipa Franței, obținând, astfel, titlul de campioane europene U16 și calificarea la Mondialele din Chile.
În urmă cu doi ani, în 2023, tinerele au cucerit titlul de Campioane Europene U14, iar anul trecut au devenit vicecampioane europene la categoria U16.


Naționala feminină de volei – puncte esențiale pentru calificarea la Euro 2026
Naționala feminină de volei a obținut o victorie clară, în deplasare, împotriva echipei din Kosovo, impunându-se cu 3–0, într-un meci pe care l-au controlat în întregime.
Acestea au adunat, astfel, trei puncte esențiale în lupta pentru calificarea la Euro 2026.
Următorul meci decisiv este cu Croația, astăzi, pe 6 august, la Blaj – un meci care poate aduce biletele către turneul final al Campionatului European.
Foto: Federația Română de Volei


În curând, Patinoarul Berceni va redeschide arena de gheață
Cu o suprafață de 1800 de metri pătrați de gheață, Patinoarul Berceni Arena este singura capacitate sportivă de acest gen construită de la zero în ultimii 70 de ani.
După o vară în care gheața a fost înlocuită cu podeaua pentru patinele cu rotile, complexul se pregătește pentru redeschiderea arenei care va găzdui, ca și în sesiunea trecută, cursuri de inițiere în acest sport, dar și meciuri de hochei.
Până să fie gata circuitul de gheață, Berceni Arena a primit, ca în fiecare sfârșit de săptămână, musafirii veniți din București dar și din jurul orașului.


Echipa României a câștigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale de Scrimă de la Tbilisi
Sabrerii români au avut o zi au învins Rusia, Franța, au fost la un pas de finala mare după un meci tehnic cu Ungaria și au învins Japonia în cel pentru podiumul mondial.
Vlad Covaliu, Radu Nițu, Răzvan Ursachi si George Dragomir au demonstrat că tinerețea nu e un impediment atunci când e bine strunită pe planșă. Cu tactica bine pusă la punct de antrenorii Valeryi Sthurbabin și Tiberiu Dolniceanu, băieții au arătat spirit de echipă, de luptători și peste toate de învingători!
Următorul pas este pregătirea pentru LA 28, care a început deja cu dreptul.
Foto FIE

