Scrisul devine artă: Cătălina Chiricheș aduce caligrafia în Orășelul Copiilor
Copiii sunt așteptați astăzi, de la 16.30, în Colțul de Poveste din Orășelul Copiilor, la Atelierul de Caligrafie susținut de Cătălina Chiricheș.
Cunoscută pentru zâmbetul ei molipsitor, Cătălina a adus de fiecare dată creativitate și bucurie, transformând literele și semnele grafice în adevărate povești vizuale.
Atelierul de caligrafie nu este doar un exercițiu estetic, ci și unul educativ. Scrisul frumos îi ajută pe copii să își dezvolte răbdarea, concentrarea și atenția la detalii, iar fiecare literă desenată cu grijă devine un pas spre o exprimare personală mai clară și mai creativă.
Așa cum s-a întâmplat și la evenimentele din 1 iunie, când atelierul a adunat numeroși copii dornici să descopere „secretele scrisului magic”, și astăzi atmosfera promite să fie una plină de entuziasm și curiozitate.
Pentru că toamna bate la ușă, acesta este ultimul atelier din seria desfășurată în Orășelul Copiilor. Organizatorii îi invită pe părinți și copii să se bucure de o după-amiază memorabilă, cu povești, litere și surprize pentru toate vârstele, înainte ca sezonul rece să aducă alte tipuri de activități.


România, locul 8 mondial la Anduranță Ecvestră – premieră istorică pentru echipa națională
România a scris istorie la Campionatul Mondial de Anduranță Ecvestră pentru tineret și juniori, competiție desfășurată la Buftea, unde echipa noastră națională a încheiat pe locul 8 în clasamentul mondial – cel mai bun rezultat obținut vreodată de țara noastră în această disciplină sportivă.
Succes istoric la Campionatul Mondial de Anduranță Ecvestră 2023
Într-un peisaj de toamnă, România a trăit o experiență unică, găzduind pentru prima dată o competiție mondială de anduranță ecvestră. Evenimentul a reunit sportivi, cai, antrenori și oficiali din toate colțurile lumii, transformând Buftea într-un centru internațional al sportului ecvestru.
Organizare la cel mai înalt nivel, recunoscută internațional
Evenimentul a fost apreciat de Federația Ecvestră Internațională (FEI) pentru nivelul excepțional de organizare, ceea ce a adus României onoarea de a găzdui un nou Campionat Mondial de anduranță în 2027.
„Din punct de vedere al organizării tehnice, toate lucrurile au decurs la cel mai înalt nivel. Am fost felicitați de Federația Ecvestră Internațională, ceea ce pentru noi este un lucru extraordinar. Sportivii, toate echipele, absolut toată lumea a avut doar cuvinte de laudă”, a declarat Marilena Mladin, președintele Federației Ecvestre Române.
Mai multe, pe sportsnet.ro.


România, start excelent la Campionatul Mondial de Canotaj de la Shanghai
Campionatul Mondial de Canotaj a debutat duminică la Shanghai, aducând primele succese pentru sportivii români.
Victorie la dublu rame feminin
Simona Radiş și Magda Rusu au dominat calificările în proba de dublu rame, obținând cel mai bun timp, 6:51.72. Ele s-au calificat direct în semifinale. „A fost o cursă bună, sperăm să urmeze alte două şi mai bune!”, a declarat Radiş.
Succes și la dublu rame masculin
Florin Lehaci și Florin Arteni au câștigat seria lor cu 6:20.62. „Am tras tactic și suntem mulțumiți de cum decurg lucrurile”, au afirmat cei doi sportivi.
Calificări directe în finale
La patru vâsle feminin, echipajul Cornea–Moroşanu–Ungureanu–Ciotău a terminat pe locul 2 (6:15.36), în urma Marii Britanii, și s-a calificat direct în finală. În schimb, la masculin, Horodişteanu, Nicoară, Chelaru şi Gherasim au încheiat pe locul 5 (5:48.13), obținând locul în semifinale.
Programul României
Luni, tricolorii vor continua calificările la dublu vâsle, patru rame și simplu masculin.

Credit foto: Brasovstiri.ro.

Colțul de poveste a devenit o tradiție în Orășelul Copiilor
Ca în fiecare duminică după amiază, Orășelul Copiilor își așteaptă musafirii în Colțul de poveste, de la ora 17.00.
Scriitoarea Oana Bucur, co-fondator al Editurii Sofiami, vine să-l prezinte pe Şoşon, băiețelul care descoperă un Bucureşti surprinzător.
Șoșon este un baiețel care nu stă locului nicio clipă. Într-o zi, hotărăște să-i aducă mamei luna de pe cer și pornește într-o aventură prin București, în căutarea ei. De la Muzeul Antipa până la Piața Obor, de pe străzile Cartierului Armenesc până la Ateneul fermecat, eroul cu încălțări magice caută neîntrerupt corpul ceresc, scrie autoarea în prezentarea cărții.
Organizate de la începutul verii, atelierele de lectură, joc și imaginație au devenit deja o tradiție pentru Orășelul Copiilor, care-i reunește și azi pe micii exploratori la o întâlnire în parc.


România trăiește magia Campionatului Mondial de Anduranță Ecvestră
Între 18 și 21 septembrie, Buftea devine locul unde pasiunea pentru cai și sportul de elită se întâlnesc. Peste 30 de națiuni vin aici pentru prima ediție mondială de anduranță ecvestră organizată în România.
Imaginea cailor de competiție aterizând la Otopeni, aduși din toate colțurile lumii, e dovada că România contează pe scena sportului internațional. În spatele evenimentului, sute de oameni și voluntari au construit un adevărat oraș al sportului – cu terenuri, tribune și energie cât pentru un vis împlinit.
Anduranța ecvestră nu e doar o cursă de 160 km. Este un test al rezistenței, al încrederii și al prieteniei dintre cal și om. Iar pentru România, această competiție este șansa de a arăta lumii ospitalitatea, forța și frumusețea sa.
Mai multe despre program, pe sportsnet.ro.
Credit foto: catspets.ro.


Programul „Creştem Campioni” continuă în această toamnă
Înscrierile pentru noua ediție a Programului gratuit de inițiere în patinaj sunt deschise începând de astăzi, 16 septembrie, până pe 30 septembrie.
Programul se adresează tuturor copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, care au domiciliul sau reşedința în Sectorul 4 şi care nu au mai participat, anterior, la nicio ediție a programului.
În această ediție, 150 de noi participanți vor face primii paşi pe gheață, alături de antrenori.
Cursurile se vor desfășura între 4 octombrie și 16 noiembrie 2025, iar sesiunile de antrenament vor fi organizate în fiecare weekend, în două sesiuni a câte 75 de participanți.
Adminterea se va face pe criteriul eligibilității, în ordinea înscrierilor şi în limita celor 150 de locuri disponibile.
Platforma de înscrieri se va închide în momentul ocupării celor 150 de locuri disponibile.
Înscrierea se va face exclusiv pe site-ul oficial Patinoarul Berceni Arena.


Ateliere de joc și imaginație în Orășelul Copiilor
Profitând de zilele frumoase de la începutul toamnei, organizatorii atelierelor de lectură din Orășelul Copiilor i-au așteptat și în acest weekend pe micii cititorii.
Ca în fiecare duminică în ultimele luni, copiii și-au antrenat creativitatea, atenția, gândirea critică şi exprimarea liberă.
După momente de antrenament serios și altele mai lungi de joacă, cei mici merg acasă cu decât o poveste: cu încredere, curaj, prietenie și poate o nouă pasiune.


9 români la Mondialele de Atletism din Tokyo
Între 13 și 21 septembrie, în Japonia, vor avea loc Campionatele Mondiale de Atletism, unde țara noastră va fi prezentă cu o delegație formată din nouă sportivi.
Aruncarea greutății și a ciocanului, sărituri în lungime, aruncarea discului, triplusalt – sunt disciplinele la care vor concura cei nouă sportivi.
Iată programul românilor la Mondialele de Atletism de la Tokyo:
Masculin:
Andrei Rareș Toader, primul concrent, din păcate a ratat dramatic, pe 13 septembrie, calificarea la aruncarea greutății.
Mihai Sorin Dringo – 400 m – serii (14 septembrie, ora 12:35), semifinale (16 septembrie, ora 15:35), finala (18 septembrie, ora 16:10)
Alin Alexandru Firfirică – aruncarea discului – calificări (20 septembrie, ora 03:00), finala (21 septembrie, ora 14:10).
Feminin:
Andrea Miklos – 400 m – serii (14 septembrie, ora 13:25), semifinale (16 septembrie, ora 15:07), finala (18 septembrie, ora 16:24)
Stella Rutto – 3000 m obstacole – serii (15 septembrie, ora 04:30), finala (17 septembrie, ora 15:57)
Alina Rotaru-Kottmann – săritura în lungime – calificări (13 septembrie, ora 12:30), finala (14 septembrie, ora 14:40)
Diana Ana Maria Ion – triplusalt – calificări (16 septembrie, ora 13:40), finala (18 septembrie, ora 14;55)
Elena Andreea Taloș – triplusalt – calificări (16 septembrie, ora 13:40), finala (18 septembrie, ora 14:55)
Bianca Florentina Ghelber – aruncarea ciocanului – calificări (14 septembrie, ora 03:00), finala (15 septembrie, ora 15:00).
Credit foto: the Running Club


Campionatul Național de Hochei continuă la Patinoarul Berceni Arena
La începutul lunii, Berceni Arena a dat startul noului sezon cu o serie de meciuri de hochei, incluse în Campionatul Național.
După cele de weekendul trecut, astăzi, arena îi așteaptă pe susținători la confruntarea dintre Steaua București şi CSHC Fenestela.
Energie, spectacol, suspans – sunt cuvintele care descriu atmosfera pe care o trăiesc tinerii sportivi ai celor două echipe.
Meciul va avea loc astăzi, la ora 18.30, la Patinoarul Berceni Arena, de la ora 18.30.
Biletele sunt disponibile aici.


Patinoarul Berceni Arena a dat startul noului sezon
Berceni Arena a redeschis patinoarul și a dat startul noului sezon cu o serie de meciuri.
Mai întâi, pe 5 septembrie, a fost confruntarea dintre Steaua București şi CSM Galați, care a adus în tribunele arenei suporteri de toate vârstele și care s-a încheiat cu scorul 13-0, cu victoria gazdelor.
Astăzi, arena își așteaptă spectatorii la alte două meciuri care vor da foc gheţii.
La ora 16.00, Red Hawks București îşi face debutul la Patinoarul Berceni Arena contra Corona Brasov.
Biletele sunt disponibile aici.
La ora 19.00, Steaua București revine în confruntare cu SC Miercurea Ciuc.
Biletele sunt disponibile aici.

