Asociația EDUC

Acasă » 2025 (Pagina 6)

Arhive anuale: 2025

Sport, mișcare și învățare la Patinoarul Berceni Arena

Energie, mișcare și învățare în fiecare zi – sunt cuvintele care descriu cel mai bine finalul de săptămână la complexul Berceni Arena.

Ca în fiecare weekend, de joi după amiază până duminică seara, sala este deschisă pentru cei care nu au plecat încă ori s-au întors din vacanță.

Nu lăsa să treacă zilele de vară să treacă fără să înveți ceva nou sau să faci un pic de mișcare, îi îndeamnă organizatorii pe tineri, pe paginile rețelelor sociale.

Până în septembrie, când pista de gheață va fi pusă din nou la punct, patinoarul este deschis pentru cei cărora le plac și rolele și care vor să se bucure de ele într-un spațiu răcoros, departe de căldura puternică a verii.

Din septembrie, Fun Curling la Patinoarul Berceni Arena

Pentru această toamnă, Patinoarul Berceni Arena a pregătit un concept nou și inedit în peisajul team building-urilor din România.

Este vorba despre Fan Curling, o combinație între sport și distracție, între experiență și competiție, cu reguli simple și ușor de jucat.

Conceptul, gândit pentru a aduce oamenii împreună și a consolida relațiile de echipă, este destinat grupurilor corporate sau private.

Mai multe despre proiect și înscrieri, pe Patinoarul Berceni Arena.

Vara, se merge pe role la Berceni Arena

Ca în fiecare weekend, Berceni Arena este deschisă pentru copii și tinerii care vor să-și încerce patinele într-un spațiu plin de energie, departe de soarele arzător.

De la începutul lunii iulie, complexul a dat startul sesiunilor de patinaj de vară, un sport care devine, în fiecare an, tot mai popular.

Înainte de a căuta patinele și a le pregăti pentru acțiune, iată câteva lucruri și cuvinte interesante legate de acest sport.

  • Viteza record pe role este de 112 km la oră și a fost stabilit de Guillaume Briand în 2016, pe care a atins-o prin drafting, un termen din aerodinamică. Situat în spatele unei mașini care merge cu viteză – în cazul lui Briand – sau a unui ciclist, un sportiv consumă mai puțină energie și are mai multă forță.
  • Distractiv, mersul pe role îmbunătățește propriocepția, conștientizarea poziției corpului și reflexele.
  • Patinajul cu role arde mai multe calorii decât jogging-ul. Astfel, o oră de mers pe role poate arde între 700 și 700 calorii, în funcție de intensitate.

La 16 ani, Daria Silișteanu – pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Europenele de înot   

Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit, la Samorin, medalia de aur a Europenelor de natație pentru juniori în proba de 100 m spate.

Legitimată la CS Dinamo București, tânara de 16 ani s-a impus în proba feminină de 100 de m spate, câștigând titlul european al junioarelor.

În finală, a ajuns și Aissia Prisecariu, calificată în finala de la 100 m spate, ocupând locul al 7-lea.

România a încheiat Campionatele Europene de Înot pentru juniori cu un bilanţ de cinci medalii, două de aur (Robert-Andrei Badea – 400 m mixt şi Daria-Măriuca Silişteanu – 100 m spate), una de argint (Robert-Andrei Badea – 200 m mixt) şi două de bronz (Daria-Măriuca Silişteanu – 50 m spate, Aissia-Claudia Prisecariu – 200 m spate), fiind pe locul 8 în clasamentul general.

Berceni Arena a redeschis sala pentru patinatorii de vară

De săptămâna trecută, complexul Berceni Arena a redeschis sala pentru sesiunile de patinaj de vară, un sport care devine, în fiecare an, tot mai popular.

Astfel, la final de săptămână, de joi până duminică seara, arena îi așteaptă pe copii și tineri la câteva ture de mișcare într-un spațiu răcoros și  plin de energie.

Fără soare arzător, fără slalom printre pietoni, fără trepte sau copaci care trebuie ocoliți – scriu organizatorii, care recomandă acest sport.  

Activitate excelentă pentru oamenii de toate vârstele, patinajul crește rezistența și forța musculară, îmbunătățește echilibrul și coordonarea, duce la arderea caloriilor.

Prin urmare, daca aveți patine cu role, scoteți-le din debara; dacă nu, poate e un moment bun să le cumpărați și să lăsați deoparte scuza că e prea cald pentru mișcare.

Berceni Arena deschide Patinoarul de vară

Duminică, 6 iulie, de la 12.00, complexul Berceni Arena deschide oficial o nouă serie de sesiuni de agrement la Patinoarul de vară.

De acum încolo, în zilele călduroase de vară, arena îi așteaptă pe toți iubitorii de patine cu rotile, într-un spațiu răcoros, în fiecare weekend, de joi, până duminică.

Fără soare arzător, fără slalom printre pietoni, fără trepte sau copaci care trebuie ocoliți.

Prin urmare, de joi până vineri, începând cu ora 16.00 şi până la 21.00, iar în weekend, între 14.00 şi 21.00, Patinoarul de Vară își așteaptă musafirii cu role şi echipament potrivit.

6 medalii la Cupa Mondială de Canotaj

Echipa României a cucerit duminică, 29 iunie, șase medalii la Cupa Mondială II de Canotaj din Elveția.

Dintre acestea, trei sunt de aur, la probele de dublu rame feminin, dublu rame masculin și 8+1 feminin.

Simona Radiș și Magdalena Rusu în proba de dublu rame feminin au adus prima medalie de aur, iar cea de-a doua de echipajul de dublu rame masculin format din Florin Arteni și Florin Lehaci.

În ce o privește pe ultima, le aparține celor de la 8+1 feminin, respectiv echipa formată din  Cristina Druga, Roxana Anghel, Iulia Bălăucă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș și Victoria Petreanu.

Sportivii Federației Române de Canotaj au câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de la Lucerna și au urcat țara noastră pe locul 1 în clasamentul general pe națiuni, devansând țări precum Germania și Australia. Tricolorii au cucerit un total de 6 medalii: trei de aur, două de argint și una de bronz

Pentru mine, rugby-ul e mai mult decât un sport – Andreea Berbeci

Andreea Berbeci este profesoară la o școală din Târgu Frumos și componentă de bază în echipa națională feminină de rugby în 7.  

„Pentru mine este un loc foarte, foarte frumos. Să lucrezi cu copiii, să-i înveți, este ceva frumos. Este mai ușor să dai un placaj, dar școala este un loc de muncă deosebit”, spune Andreea Berbeci, componentă a naționalei României de rugby 7.

Apropierea de acest sport a început cumva întâmplător, în primii ani de liceu. Pentru că ai ei nu erau de acord cu rugby-ul la început, când se accidenta la antrenamente ascundea pe cât putea loviturile, ca să-i protejeze.

„Părinții nu au fost de acord, dar în timp au înțeles că este ceea ce îmi doresc și ceea ce îmi place să fac și asta a fost tot. Nu plecam de acasă pe ascuns, doar că întârziam. Adică mai stăteam și la un antrenament. Apoi au înțeles. Nu am venit acasă niciodată cu o accidentare gravă, doar o entorsă, ceva minor. Și chiar dacă am avut vreo lovitură, am preferat să nu spun pentru a nu-i face să devină sceptici”, explică tânăra.

Andreea recunoaște că rugbyul i-a schimbat viața. Nu doar că a făcut un sport care îi place foarte mult, ci și Facultatea de Educație Fizică și Sport, astfel că acum îi antrenează pe copii la școală.

Denisa, samuraiul de 44 de kilograme al României

La vârsta la care tinerele își aleg rochii și farduri, Denisa Șerban își strânge centura și intră pe tatami.

Sportiva are 15 ani și se pregătește pentru primul ei Campionat European, după ce recent a luat bronz la Cupa Continentală din Polonia.

„În spatele acestei medalii au fost multe antrenamente și multă implicare din partea antrenorilor mei, multe plânsete, multă muncă”, spune Denisa Șerban, componentă a lotului național de judo.

La Campionatul european de cadeți care va avea loc în Skopje, între 26 și 29 iunie, sportiva va fi însoțită de antrenorul Aurel Bârcă, de la CSM București.

Mai multe, pe sportsnet.ro.

Românul de 16 ani care uimește Formula 4

La doar 16 ani, David Cosma Cristofor e primul pilot român din Formula 4 care a reușit un polo-position într-o cursă de anvergură.

Pierde cel puțin 4 kilograme după fiecare cursă, dar câștigă respect și prieteni, pilotul de formula 1 Kimi Antonelli fiind unul dintre ei. În weekendul trecut, la Monza, a fost printre cei 50 de piloți aliniați la start.

„Sincer, nimeni nu s-a așteptat la asta. Experiența mea nu se poate compara cu a celorlalți piloți. Ei sunt în al doilea an și, ca vârstă, ei sunt mai mari ca mine”, a afirmat David, pilot în Campionatul Italian de Formula 4.

Înaintea cursei, David a primit sfaturi de la pilotul italian de Formula 1, Kimi Antonelli, pe care l-a cunoscut la Campionatul internațional de karting.

David a început aventura în motorsport în 2016, la 9 ani, atunci când s-a apucat de karting electric.

„După kartingul electric, am început să cresc în categorii și am trecut la cel pe benzină. Anul trecut am avut niște rezultate foarte bune și n-a mai avut rost să mai fac încă un an de karting, așa că am făcut pasul spre Formula 4”

David este elev în clasa a XIX-a la Internațional School of Bucharest; după  cursele de Formula 1 are o intervenție în direct, la postul de televiziune Eurosport.

În weekend, la Monza, David a terminat toate cele 3 curse pe podium la categoria Rookie, clasament destinat piloților aflați la debut.

PHM Racing