Acasă » Romania frumoasa (Pagina 7)
Arhive categorie: Romania frumoasa
România Frumoasă: Asociația BOOKLAND a început renovarea celei de-a 68-a școli
La școala din satul Brestovăț, construită în 1960, unde învață 34 de elevi, au început lucrările de renovare. Asociația BookLand, cu ajutorul partenerilor săi, și-a asumat transformarea integrală a acesteia: înlocuirea acoperișului, a jgheaburilor și burlanelor, tencuirea pereților, consolidarea acestora și lista continuă.
Sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni, 68 de școli din satele și comunele României s-au transformat în spații moderne în care, anual, învață 15.000 de copii.
Asociația a reușit această performanță fără granturi europene, pur și simplu motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice, dar și mobilizând companiile private să contribuie cu bani sau materiale de construcție.
România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.
Mai multe, pe: book-land.ro.

România Frumoasă – 9 trasee pedestre omologate în Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița
Știai că poți petrece o săptămână în Parcul Cheile Nerei – Beușnița (județul Caraș-Severin) fără să repeți vreun traseu? Aici se află cascadele Bigăr, Beușnița și Moceriș, Lacul Dracului și Ochiul Beului, mori de apă, pensiuni și artizani locali. Și mii de hectare de pădure în care omul nu a intervenit prea mult.
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.
Mai multe despre trasee, aici. Sursa foto: Administratia Parcului Cheile Nerei Beușnița.

România Frumoasă – Profesoara care a înființat cinci școli românești în Danemarca
Laura Dachin a plecat din țară în 2012; a trăit o vreme în Finlanda, unde le-a predat limba română copiilor și adulților de acolo, apoi s-a stabilit în Danemarca. A înființat aici cinci școli românești în regim after-school de care se ocupă cu sprijinul autorităților locale.
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.
Citește interviul cu Laura, aici. Sursa foto: life.ro.

România Frumoasă – 12 mănăstiri și schituri în jurul Bucureștiului
Sămurcășești, Sitari (Balamuci), Țigănești, Găneasa – sunt câteva dintre mănăstirile mai puțin cunoscute care se află pe o rază de 50 de kilometri în jurul Bucureștiului. Ctitorite de domnitori, boieri, călugări sau familii de credincioși, acestea completează lista cu locuri care merită văzute într-un weekend cu soare, alături de numeroase lacuri, palate, păduri umbroase.
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.
Iată lista cu mănăstiri, realizată de blogul Amfostacolo.ro.
Credit foto: Jurnalul de Ilfov, Manastirea Sitari

România Frumoasă – Mihai Robu, vânătorul de trufe
Mihai e bucureștean, dar a copilărit în Bucovina, unde s-a mutat după ce a terminat Politehnica și Psihologia. Este căutător de ciuperci și de trufe, un călător împătimit și organizatorul Festivalului Trufelor din Bucovina.
Căutatul trufelor este un hobby, nu te îmbogățești material din asta, dar plimbările lungi prin pădure, alături de câinii lui, înseamnă o bogăție spirituală enormă, spune el pentru Life.ro.
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.
Sursa foto: life.ro

România Frumoasă – 12 locuri superbe cu lanuri de lavandă
Dacă în trecut regiunea Provence din Franța era celebră pentru lanurile cu lavandă întinse pe sute de kilometri, în ultimii ani au apărut și la noi numeroase grădini în care este cultivată.
Într-adevăr, în cam toate colțurile țării găsești numeroase plantații cu lavandă și o întreagă industrie în jurul acesteia: grădini în care sunt produse cosmetice, uleiuri, în care sunt organizate evenimente, ședinte foto.
Iată o listă cu 12 destinații de vizitat în mai-iunie, când sunt în floare grădinile de lavandă.
Sursa foto: Gradina de lavandă.ro.
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

România Frumoasă – Cocoșul de munte, la vremea rotitului
Rotitul este ritualul de împerechere al cocoșului de munte, pasăre prezentă mai ales în nordul Carpaților Orientali și pe versantul nordic al celor Meridionali. Are pinteni cornoși la gheare, o coadă-evantai impresionantă și o linie de fulgi roșii sub ochi. Îi plac pădurile bătrâne de conifere dense, înalte şi întunecate, cu luminişuri din loc în loc.
Imaginile au fost surprinse într-o poiană cu brândușe, în Parcul Național Piatra Craiului.
Sursa foto: romsilva.ro
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

România Frumoasă – Iași, capitala europeană a poeziei
Între 7 și 14 mai, are loc la Iaşi cel mai mare festival dedicat poeziei din această zonă a Europei. Festivalul Internaţional „Poezia la Iaşi” este la a IX-a ediție și va reuni zeci de poeţi din ţări precum: Albania, Armenia, Belgia, Brazilia, Canada, Columbia, Cuba, Egipt, Franţa, Grecia, India, Italia, Israel, Kosovo, Liban, Maroc, R. Moldova, România, Portugalia, SUA, Spania şi Turcia.
Mai multe despre maratonul de evenimente, aici.
Credit foto: ziarulevenimentul.ro
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

România Frumoasă – Grădina Zmeilor, unde stâncile prind viață
Rezervația Naturală se află de marginea localităţii sălăjene Gâlgău Almaşului și este formată dintr-o suita de stânci cu forme ciudate, care au alimentat, de-a lungul timpului, imaginaţia localnicilor şi nu numai.
Zmeii – stânci sub formă de turnuri, ciuperci, ace, au nume pitorești: Fata Cătanii, Zmeul și zmeoaica, Acul Cleopatrei…
Mai multe despre legendele legate de Grădina Zmeilor.
Credit foto: apuseni.info
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

