Acasă » violenta in familie
Arhive categorie: violenta in familie
Răspuns la interpelarea senatorului Alexandru Cordoș
Luni 10 martie 2014 domnul senator Alexandru Cordoș a adresat o întrebare cu privire la eficiența ordinului de
protecție pentru victimele violenței in familie catre Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale și
Persoanelor Vărstnice și Ministerul Afacerilor Interne. Ne-am bucurat ca domnia sa a aratat astfel sprijin
pentru victimele care sufera ca urmare a Ñsitelorî procedurale prin care curge textul de lege de la litera sacatre realitate. Datele culese și sintetizate de cele 11 organizații din rețeaua noastra, date pe care le-a primit și domnul senator,
arata ce înseamna urgența în implementarea prevederilor legii cu privire la ordinul de protecție. Pe site-ul Asociației Transcena sunt răspunsurile celor două ministere. Vom reveni.
Peste 50 de deputați susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție
Săptămâna trecută, o știre cutremurătoare a atras din nou atenția asupra defectelor procedurii privind instituirea ordinului de protecție a victimelor violenței în familie. Un soț și-a înjunghiat soția după o noapte de agresiuni repetate și două intervenții ale poliției soldate cu întocmirea de dosare penale, nu și cu arestarea preventivă. S-a întâmplat în Alba Iulia, însă nu este singurul caz de acest fel. Teoretic, legea privind combaterea violenței în familie prevede instituirea unui ordin de protecție. Practic, victimele trebuie să solicite acest lucru în instanță – un proces lung și complicat, care face ca, până la decizia magistraților, femeile aflate în pericol să rămână fără nicio apărare. Acesta este motivul pentru care o coaliție de ONG uri au continuat, pe 1 aprilie, acțiunea începută în urmă cu două săptămâni, de strângere a semnăturilor pentru susținerea nevoii de proceduri de urgență pentru emiterea ordinului de protecție. De data aceasta, acțiunea a avut loc la Camera Deputaților din Parlamentul României. Peste 50 de deputați au trecut pe la standul Ordinul de protecție – doi ani de existență, au discutat cu reprezentanții organizatorilor despre concluziile raportului realizat de aceștia și au semnat declarația de susținere a unei legi mai bune pentru femeile victime ale violenței. DoamnaRovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Perosoanelor Vârstnice, deputații Liliana Mincă, Andreea Paul Vass, Aurelia Cristea, Elena Udrea, Manuela Mitrea, Liliana Ciobanu, Radu Surugiu, Ioan Hulea, Vasile Horga, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Radu Popa, sunt câțiva dintre cei care susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție. „Fiecare semnătură contează, fiecare reprezentant al Parlamentului care ni se alătură înseamnă un vot în plus în favoarea demersului nostru de a îmbunătăți legea 25, votată în 2012. Și dincolo de obținerea a cât mai multe semnături, ceea ce ne dorim este să le transmitem aleșilor noștri mesajul ferm că societatea civilă este un partener solid atunci cînd este vorba despre crearea unor legi mai bune pentru oameni ”, a declarat Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena. Susținerea ministrului Muncii este cu atât mai importantă acum, în contextul în care prin Ordonanța de Urgență numărul 11 din 19.03.2014, Guvernul a decis desființarea DirecțieiDe Protecția Copilului din Ministerul Muncii care avea în atribuții prevenirea și combaterea violenței în familie și trecerea acestor atribuții la Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, ce urmează să se înființeze. Crearea unei alte instituții care să aibă ca sarcină implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie poate fi cea mai potrivită ocazie pentru a reconsidera legile existente și a transforma ordinul de protecție într-un instrument cu adevărat eficient.
Amintim faptul că Legea 25 din 2012 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, potrivit organizatorilor evenimentului, mai sunt multe de făcut. Deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul în primul rând prin imposibilitatea de a-l emite în 24 de ore în situațiile de urgneță constatate de poliție. Numărul de respingeri ale cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, iar timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung, punând uneori în pericol viața victimei.
Ordinul de protecție – doi ani de existență face parte din seria de acțiuni derulate în cadrul proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”, al cărui obiectiv este acela de a promova drepturile femeilor și de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție.
Proiectul este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul doamnei Ana Birchall, deputat, și al Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României.
La doi ani de la aplicarea lui, ordinul de protecție a victimelor violenței în familie nu își atinge scopul
Marți, de la ora 9.00 la ora 13.00, la intrarea Senatului din Parlamentul României, va avea loc evenimentul Ordinul de protecție – 2 ani de existență. Evenimentul face parte din seria de acțiuni derulate de anul trecut în cadrul proiectului Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică. Mesajul pe care organizatorii evenimentului vor să îl transmită este acela că societatea civilă este alături de femeile victime ale violenței în familie și că un parteneriat solid cu reprezenanții lor din Parlament înseamnă nu numai susținerea unei cauze, ci și legi mai bune pentru oameni. Votată în 2012, Legea 25 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, spun organizatorii evenimentului, mai sunt multe lucruri de făcut. Și până la noi propuneri legislative, este nevoie de sprijinul tuturor pentru a observa ce nu funcționează în legea aprobată și a o îmbunătăți. În 2013, pentru prima dată în România, o rețea formată din câteva organizații non-guvernamentale au monitorizat modul în care s-a implementat Legea 25 din 2012, referitoare la ordinul de protecție a victimelor violenței în familie și eficiența acestuia în creșterea siguranței lor. Mii de date referitoare la ordine de protecție emise, mii de dosare aflate la judecătoriile din țară, alte mii de cereri înregistrate la Poliție, numărul unic de urgență 112, sau la Institutul de Medicină Legală au fost citite, sortate, comparate. Concluzia studiului pe care inițiatorii proiectului l-au realizat este că, deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul. Numărul de respingeri a cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung față de pericolul la care se expune victima. Uneori este chiar răgazul dat agresorului pentru a trece de la violență la crimă. Din păcate, cifrele relevate de studiu demonstrează acest lucru. În cadrul evenimentului de marti, 4 martie, reprezentanții organizațiilor partenere le vor vorbi parlamentarilor despre rezultatele studiului, despre acțiunile proiectului și le vor înmâna acestora declarația de susținere a cauzei ordinului de protecție. Proiectul Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation.