Denisa, samuraiul de 44 de kilograme al României
La vârsta la care tinerele își aleg rochii și farduri, Denisa Șerban își strânge centura și intră pe tatami.
Sportiva are 15 ani și se pregătește pentru primul ei Campionat European, după ce recent a luat bronz la Cupa Continentală din Polonia.
„În spatele acestei medalii au fost multe antrenamente și multă implicare din partea antrenorilor mei, multe plânsete, multă muncă”, spune Denisa Șerban, componentă a lotului național de judo.
La Campionatul european de cadeți care va avea loc în Skopje, între 26 și 29 iunie, sportiva va fi însoțită de antrenorul Aurel Bârcă, de la CSM București.
Mai multe, pe sportsnet.ro.

Românul de 16 ani care uimește Formula 4
La doar 16 ani, David Cosma Cristofor e primul pilot român din Formula 4 care a reușit un polo-position într-o cursă de anvergură.
Pierde cel puțin 4 kilograme după fiecare cursă, dar câștigă respect și prieteni, pilotul de formula 1 Kimi Antonelli fiind unul dintre ei. În weekendul trecut, la Monza, a fost printre cei 50 de piloți aliniați la start.
„Sincer, nimeni nu s-a așteptat la asta. Experiența mea nu se poate compara cu a celorlalți piloți. Ei sunt în al doilea an și, ca vârstă, ei sunt mai mari ca mine”, a afirmat David, pilot în Campionatul Italian de Formula 4.
Înaintea cursei, David a primit sfaturi de la pilotul italian de Formula 1, Kimi Antonelli, pe care l-a cunoscut la Campionatul internațional de karting.
David a început aventura în motorsport în 2016, la 9 ani, atunci când s-a apucat de karting electric.
„După kartingul electric, am început să cresc în categorii și am trecut la cel pe benzină. Anul trecut am avut niște rezultate foarte bune și n-a mai avut rost să mai fac încă un an de karting, așa că am făcut pasul spre Formula 4”
David este elev în clasa a XIX-a la Internațional School of Bucharest; după cursele de Formula 1 are o intervenție în direct, la postul de televiziune Eurosport.
În weekend, la Monza, David a terminat toate cele 3 curse pe podium la categoria Rookie, clasament destinat piloților aflați la debut.

Un tânăr campion la echitație scrie povestea eleganței în pași de dresaj
Andrei Dumitrescu, elev în clasa a XII-a, țintește nu doar podiumurile marilor competiții, ci și halatul alb, pentru cǎ vrea să devină medic veterinar.
Dresajul este considerată cea mai elegantă probă din echitație și atrage din ce în ce mai mulți pasionați în România. Andrei Dumitrescu este unul dintre aceștia.
„Mereu m-a pasionat mișcarea cailor și să mă uit ce mișcări pot face ei. Parcă dansează, într-adevăr”, spune sportivul de la Steaua, a cărui parteneră de concurs se numește Surya Bonaly, o celebră patinatoare franceză.
Acesta vorbește despre legătura puternică dintre el și cal, despre ritualurile de dinainte de orice concurs dar și despre momente mai puțin plăcute.
„Nu există călăreț care să nu fi căzut de pe cal. Chiar și la dresaj, pentru că unii cai sunt mai sperioși, nu știi când trece un tractor sau se aude un sunet, se sperie și poți cădea oricând”, spune tânărul.

Bernadette Szocs, vicecampioană mondială: Mi-am propus să iau meci cu meci, fără să mă gândesc la medalie
Bernadette Szocs a revenit acasă cu medalia de argint de la Campionatele Mondiale, deși, la început, nu și-a propus victoria, ci să joace cât poate de bine.
„Când am plecat la acest concurs, mi-am propus să iau meci de meci, nu m-am gândit la medalie și a venit și medalia. (…) Dar nu sunt mulțumită 100%, îmi doresc să joc la egal cu chinezoaicele, așa că mai am de muncit mult”, a spus tânara, vicecampioană mondială la tenis de masă în proba de dublu feminin.
Deși a așteptat mult timp acest moment, Bernadette nu a apucat încă să sărbătorească; urmează finala în Superligă, așa că se concentrează, deocamdată pe acest meci. După care – pregătirile pentru Campionatul European din luna octombrie, unde vrea să cucerească un nou titlu continental.
„Mai avem niște competiții importante de verificare pentru puncte și cel mai important anul acesta este să reușim să cucerim medalia de aur pe echipe la Campionatul European”, a mai spus sportiva, pentru Sportsnet.ro.
În urmă cu cinci ani, Bernadette și Sofia Polcanova au decis să facă echipă și să joace împreună.
„Primul succes a fost la Campionatul European din 2022 la Munchen, unde au ieșit campioane europene și de atunci au avut foarte bune rezultate împreună”, a afirmat Ionuț Seni, antrenorul lotului național feminin.
Bernadette Szocs și Sofia Polcanova au avut un parcurs foarte bun la Campionatele Mondiale de la Doha, cele două fiind învinse doar în finală de perechea chineză Wang Manyu/ Kuai Man, care s-a impus cu scorul de 3-0 (11-6, 11-6, 11-5).
Foto: frtm/facebook

Kit-ul micului campion vă aşteaptă la Berceni Arena
Absolvenții programului de Inițiere în patinaj Creştem Campioni, care nu au ajuns la evenimentul de premiere de pe 31 mai, sunt așteptați la Patinoarul Berceni Arena să-și preia rucsacul cu surprize.
Este vorba despre kit-ul micilor campioni, pregătit de echipa organizatoare pentru a răsplăti munca și pasiunea pentru patinaj.
Copiii sunt așteptați în fiecare zi, la intrarea în zona Agrement – Recepție, între 14.00 și 19.00.
Sezonul de patinaj s-a încheiat deocamdată, însă organizatorii transmit faptul că îi așteaptă pe copii în septembrie, când vor putea să se bucure din nou de energia gheții.
Până atunci, iată câteva imagini ale sezonului trecut, publicat pe pagina facebook.com/Patinoarul Berceni Arena.

Weekend de poveste la Berceni Arena
Pe 31 mai, Berceni Arena i-a premiat pe micii campioni, absolvenți ai programului de inițiere în patinaj. Au fost alături de ei personaje de basm, trupa Marili și partenerii familiei Berceni Arena, C.S. MAGIC SKATE – Cursuri de Patinaj Artistic & Hochei, Skating A 2 Z Scoala de Patinaj, TRIUMF Bucuresti Hockey şi STEAUA RANGERS.
Au fost câteva luni minunate pentru care le suntem recunoscători copiilor, au scris organizatorii pe pagina de facebook.
După ziua de ieri dedicată celor 800 de copii din programul Creștem campioni, sărbătoarea a continuat și astăzi, de Ziua Copilului, pe esplanada Berceni Arena.
Ateliere interactive, workshop-uri, demonstrații sportive, recitaluri și zone tematice – toate acestea au fost pregătite de organizatori pentru sutele de copii veniți din toate colțurile și din împrejurimile orașului.


Micii campioni și-au ales mascota
Patinator înnăscut, iubitor de gheață și aventură, noua mascotă a patinoarului a fost aleasă de micii campioni.
A venit din ținuturi reci adusă de copiii care au încheiat cursurile de inițiere pe gheață, însă, deocamdată, nu are un nume.
Prin urmare, aceștia sunt invitați să vină cu propuneri, pe pagina de facebook și pe cea de Instagram, în cadrul unui concurs cu premii care se va încheia la fnalul săptămânii viitoare.
Nu doar astăzi este sărbătoare la complexul Berceni Arena; mâine, de 1 iunie, copiii sunt invitați împreună cu părinții sau bunicii la un eveniment cu zone tematice, ateliere creative, demonstrații sportive și recitaluri.
Citește și: Atelier de modelat animăluțe din lut, de Ziua Copilului

Primul 1 Iunie la Berceni Arena
Prima ediție a programului „Creștem Campioni”, organizat de Patinoarul Berceni Arena se încheie cu un număr record de copii care au absolvit cursurile de inițiere în patinaj. Vorbim despre 800 de copii care au învățat, în cele două sesiuni, un sport special: disciplină, seriozitate, motivație, încredere.
Pentru aceștia, organizatorii au pus la punct o sărbătoare cu concursuri, cadouri, distracție.
După ora 12:00, cei prezenți vor asista la o partidă demonstrativă de hochei între echipele de juniori Steaua Rangers și Triumf, partenerii proiectului.
În partea a doua a zilei, de la ora 13:00, vor fi premiați copiii care nu vor reuși să vină de dimineață. Organizatorii au pregătit pentru ei un spectacol pe gheață susținut de cluburile Magic Skate și EduSport, urmată de demonstrația echipelor de hochei.
Duminică, 1 iunie, de Ziua Copilului, pe esplanada Patinoarului Berceni Arena, copiii, împreună cu părinții ori cu bunicii, vor avea parte de zone tematice, ateliere creative, demonstrații sportive și recitaluri muzicale.
Activitatea pe gheața Patinoarului Berceni va fi reluată în luna septembrie.
Mai multe despre program și intrarea copiilor la eveniment, pe: facebook.com/Patinoarul Berceni Arena.

Atelier de modelat animăluțe din lut, de Ziua Copilului
Duminică, de 1 iunie, la sărbătoarea organizată pe esplanada Berceni Arena de la ora 10.00, copiii sunt așteptați la numeroase activități creative.
Unul dintre acestea, atelierul organizat de Pottery Paw îi va învăța pe cei între 4 și 12 ani să modeleze animăluțe de lut, trecând prin toate etapele.
Sub îndrumarea echipei, fiecare copil va parcurge toți pașii, de la frâmântarea lutului, modelarea, asamblarea și decorarea, pentru a crea un animal unic: un cățel jucăuș, o pisicuță curioasă sau un animal fantastic inventat.
Mai multe despre atelier și beneficiile modelării lutului, pe pagina: facebook.com/Patinoarul Berceni Arena.

Ziua Copilului, la Berceni Arena
Duminică, de 1 iunie, copiii sunt așteptați pe esplanada Berceni Arena, între 10.00 si 13.30.
Jocuri, ateliere creative, sesiuni de tir cu arcul, demonstrații de artele marțiale, surprize – toate acestea au fost pregătite pentru sărbătoarea copiilor de toate vârstele.
Zona de ateliere, cea de educație pentru ordine publică și siguranță, zona de sport sunt câteva dintre spațiile unde vor fi organizate activități creative și antrenante.
După amiază, gheața se va transforma într-o scenă pentru cei 150 de copii veniți din centre de zi și organizații care îi susțin.
Mai multe despre program, pe: Facebook.com/Patinoarul Berceni Arena

