Acasă » Articole etichetate 'Asociatia Transcena'
Arhive etichetă: Asociatia Transcena
Ministerul Muncii: Vom ține cont de propunerile ONG-urilor
Ministerul Muncii va ține cont de propunerile și completările aduse de societatea civilă legii privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați! Acesta este, în esență, mesajul transmis ieri Asociației Transcena și partenerilor săi. „Și este, deocamdată, o veste bună. Demersurile făcute de noi îndată după publicarea Ordonanței de Urgență privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Egalitate de Șanse, au dat rezultate, spune Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena, inițiatorul memoriului. Practic, acest OUG nu prevedea ca noua instituție să preia și atribuțiile de coordonare a activităților din domeniul violenței în familie. Am atras atenția Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice că violența în familie trebuie să fie în continuare coordonată instituțional, oferind, în același timp tot sprijinul nostru în scopul realizării unor legi mai bune pentru femeile victime. De fapt, cel mai important era ca amendamentele aduse de noi și partenerii noștri să fie luate în calcul în procedura de dezbatere parlamentară. Iar prin răspunsul său, MMFPSPV ne asigură că propunerile noastre vor sta la baza modificării Hotărârii Guvernului nr. 250 din 2014”. Amintim faptul că, în urmă cu două luni, mai multe organizații non-guvernamentale lansau o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Protecției Sociale, Familiei și Persoanelor Vârstnice, în care atrăgeau atenția asupra unei situații de criză create prin publicarea normelor de înființare și organizare a Departamentului pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați. Mai mult, pentru a sublinia încă o dată disponibilitatea organizațiilor semnatare de a stabili un parteneriat solid cu MMFPSPV, acestea au adăugat atunci și o serie de propuneri de completare a Hotărârii Guvernamentale 250 din 2014 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați. Demersurile de îmbunătățire a cadrului legislativ privind violențaîn familie sunt derulate în cadrul proiectului Campanie de advocacy și asistență juridică. Acesta este implementat de Asociația Transcena, în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația Femeilor Impotriva Violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru Sănătatea Reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și finanțat de Open Society Foundation.
Răspuns la interpelarea senatorului Alexandru Cordoș
Luni 10 martie 2014 domnul senator Alexandru Cordoș a adresat o întrebare cu privire la eficiența ordinului de
protecție pentru victimele violenței in familie catre Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale și
Persoanelor Vărstnice și Ministerul Afacerilor Interne. Ne-am bucurat ca domnia sa a aratat astfel sprijin
pentru victimele care sufera ca urmare a Ñsitelorî procedurale prin care curge textul de lege de la litera sa
catre realitate. Datele culese și sintetizate de cele 11 organizații din rețeaua noastra, date pe care le-a primit și domnul senator,
arata ce înseamna urgența în implementarea prevederilor legii cu privire la ordinul de protecție. Pe site-ul Asociației Transcena sunt răspunsurile celor două ministere. Vom reveni.
Peste 50 de deputați susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție
Săptămâna trecută, o știre cutremurătoare a atras din nou atenția asupra defectelor procedurii privind instituirea ordinului de protecție a victimelor violenței în familie. Un soț și-a înjunghiat soția după o noapte de agresiuni repetate și două intervenții ale poliției soldate cu întocmirea de dosare penale, nu și cu arestarea preventivă. S-a întâmplat în Alba Iulia, însă nu este singurul caz de acest fel. Teoretic, legea privind combaterea violenței în familie prevede instituirea unui ordin de protecție. Practic, victimele trebuie să solicite acest lucru în instanță – un proces lung și complicat, care face ca, până la decizia magistraților, femeile aflate în pericol să rămână fără nicio apărare. Acesta este motivul pentru care o coaliție de ONG uri au continuat, pe 1 aprilie, acțiunea începută în urmă cu două săptămâni, de strângere a semnăturilor pentru susținerea nevoii de proceduri de urgență pentru emiterea ordinului de protecție. De data aceasta, acțiunea a avut loc la Camera Deputaților din Parlamentul României. Peste 50 de deputați au trecut pe la standul Ordinul de protecție – doi ani de existență, au discutat cu reprezentanții organizatorilor despre concluziile raportului realizat de aceștia și au semnat declarația de susținere a unei legi mai bune pentru femeile victime ale violenței. DoamnaRovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Perosoanelor Vârstnice, deputații Liliana Mincă, Andreea Paul Vass, Aurelia Cristea, Elena Udrea, Manuela Mitrea, Liliana Ciobanu, Radu Surugiu, Ioan Hulea, Vasile Horga, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Radu Popa, sunt câțiva dintre cei care susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție. „Fiecare semnătură contează, fiecare reprezentant al Parlamentului care ni se alătură înseamnă un vot în plus în favoarea demersului nostru de a îmbunătăți legea 25, votată în 2012. Și dincolo de obținerea a cât mai multe semnături, ceea ce ne dorim este să le transmitem aleșilor noștri mesajul ferm că societatea civilă este un partener solid atunci cînd este vorba despre crearea unor legi mai bune pentru oameni ”, a declarat Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena. Susținerea ministrului Muncii este cu atât mai importantă acum, în contextul în care prin Ordonanța de Urgență numărul 11 din 19.03.2014, Guvernul a decis desființarea DirecțieiDe Protecția Copilului din Ministerul Muncii care avea în atribuții prevenirea și combaterea violenței în familie și trecerea acestor atribuții la Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, ce urmează să se înființeze. Crearea unei alte instituții care să aibă ca sarcină implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie poate fi cea mai potrivită ocazie pentru a reconsidera legile existente și a transforma ordinul de protecție într-un instrument cu adevărat eficient.
Amintim faptul că Legea 25 din 2012 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, potrivit organizatorilor evenimentului, mai sunt multe de făcut. Deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul în primul rând prin imposibilitatea de a-l emite în 24 de ore în situațiile de urgneță constatate de poliție. Numărul de respingeri ale cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, iar timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung, punând uneori în pericol viața victimei.
Ordinul de protecție – doi ani de existență face parte din seria de acțiuni derulate în cadrul proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”, al cărui obiectiv este acela de a promova drepturile femeilor și de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție.
Proiectul este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul doamnei Ana Birchall, deputat, și al Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României.