Asociația EDUC

Acasă » Articole etichetate 'CSM Galați'

Arhive etichetă: CSM Galați

Hochei de top la Patinoarul Berceni Arena: Red Hawks București vs. CSM Galați

Patinoarul Berceni Arena devine centrul hocheiului pe gheață la finalul acestei săptămâni, când va găzdui două confruntări spectaculoase între echipele Red Hawks București și CSM Galați.

Meciurile sunt programate vineri, 14 noiembrie, și sâmbătă, 15 noiembrie, ambele începând cu ora 19:30.

Cele două formații reprezintă nuclee puternice ale sportului pe gheață din România, Red Hawks București fiind cunoscută pentru ambiția și ritmul alert, în timp ce CSM Galați aduce în joc experiența și determinarea.

Aceste dueluri promit să fie nu doar competiții, ci adevărate demonstrații de forță, viteză și strategie.

Vineri, 31 octombrie – Steaua București vs. CSM Galați în Cupa României, la Patinoarul Berceni Arena

Vineri, 31 octombrie, este zi de meci la Patinoarul Berceni Arena, unde CSA Steaua București va întâlni echipa CSM Galați într-o confruntare în cadrul Cupei României.

Suporterii sunt invitați să-și susțină echipa în această etapă crucială a competiției. Hocheiul pe gheață promite viteză și tactică, iar duelul dintre Steaua și Galați este întotdeauna un eveniment de neratat pentru fanii sportului.

Acesta nu este un simplu meci, ci și o șansă pentru publicul din București de a se bucura de un spectacol sportiv de înaltă clasă, într-o atmosferă electrizantă.

Meciul de vineri face parte dintr-o serie de confruntări găzduite de Patinoarul Berceni Arena.

Astfel, Berceni Arena se confirmă ca un spațiu al sportului, sănătății și educației, devenind un pol important pentru dezvoltarea comunității. Facilitățile moderne oferă condiții excelente atât sportivilor de performanță, cât și publicului larg.

Biletele sunt disponibile online și pot fi achiziționate de Aici.

Patinoarul Berceni Arena a dat startul noului sezon

Berceni Arena a redeschis patinoarul și a dat startul noului sezon cu o serie de meciuri.

Mai întâi, pe 5 septembrie, a fost confruntarea dintre Steaua București şi CSM Galați, care a adus în tribunele arenei suporteri de toate vârstele și care s-a încheiat cu scorul 13-0, cu victoria gazdelor.

Astăzi, arena își așteaptă spectatorii la alte două meciuri care vor da foc gheţii.

La ora 16.00, Red Hawks București îşi face debutul la Patinoarul Berceni Arena contra Corona Brasov.

Biletele sunt disponibile aici.

La ora 19.00, Steaua București revine în confruntare cu SC Miercurea Ciuc.

Biletele sunt disponibile aici.