Asociația EDUC

Acasă » Articole etichetate 'Less Hate'

Arhive etichetă: Less Hate

Tinerii se implică: Less Hate, More Speech!

lhms_tinerii_grup_851x315Cunoaștere, Iubire, Prietenie, Acceptare, Empatie, Înțelegere, Toleranță, Comunicare! Pentru cei 200 de elevi din toată țara care au participat la activitățile proiectului Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! acestea nu sunt doar cuvinte frumoase. Le-am descoperit împreună sensul, în încercarea noastră de a combate hate speech-ul, printr-un discurs bazat pe toleranță și respect. Povestea Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! a început la inițiativa Median Research Centre (MRC) și a Asociației Educ și a implicat, în perioada martie 2015 – aprilie 2016, elevi și profesori coordonatori din 10 școli și licee, dar și conducerea acestora. Colegiul Dobrogea – Castelu, Colegiul Național Costache Negruzzi – Iași, Colegiul Național George Coșbuc – București, Liceul Teoretic Marin Preda – Odorheiu Secuiesc, Liceul Teoretic Petru Rareș – Feldioara, Școala Gimnazială Elina Basarab – Herăști, Școala Gimnazială Grozești – Grozești, Școala Gimnazială Ion Jalea – Constanța, Școala Gimnazială Nr. 77 – București, și Școala Gimnazială Radu Vodă – Fetești sunt cele 10 școli care s-au alăturat demersului nostru de combatere a discursului instigator la ură. A fost cu adevărat o muncă în care s-au implicat toți elevii  și care a început cu găsirea numelui fiecărei echipe: Ad Rem, Zidul Insultelor, Câștigătorii, Prietenie, No Hate Team, Cavalerii Mesei Dialogului, Speak Out, Flower Power, Observatorii, Petru Rareș. Adina Cristea (lucrător de tineret) și jurnaliștii Theodor Jumătate și Ionuț Iordache (de la Gazeta Sporturilor) au mers în cele 10 școli unde au susținut ateliere de educație non-formală. Am văzut împreună cum să recunoaștem hate speech-ul și cum îl putem combate, atât în mediul online, cât și în cel offline. Antrenați de echipa de proiect, elevii au organizat apoi propriile mini-evenimente în plan local, promovând comunicarea bazată pe toleranță și respect. Cele 10 echipe și-au desemnat apoi reprezentanții – câte 4 din fiecare echipă – care, alături de profesorul coordonator, au participat la o Olimpiadă pe tema proiectului. Competiția și distracția au fost la înălțime – la propriu și la figurat – în tabăra care a avut loc între 15-18 aprilie la Tohanul Nou, lângă Bran. Proba decisivă pentru stabilirea câștigătorilor a fost campionatul de moderare a comentariilor online. Mai bine de 3 ore elevii au avut de recunoscut elemente de hate speech și de propus o metodă de acțiune asupra comentariilor reale (din păcate)  primite de către jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor. Dincolo de premii și distracție, cel mai mare câștig a fost că ne-am descoperit pe noi înșine și că am aflat cât de mult(e) putem face împreună. Am învățat unii de la alții o mulțime de lecții valoroase. Și ne-am promis să ne implicăm în continuare, tot împreună, și în alte proiecte, la fel de frumoase. Pentru că povestea #‎LessHateMoreSpeech #‎TineriiSeImplica nu s-a terminat. Abia începe!:) Te invităm și pe tine să faci parte din ea! Află mai multe despre noi pe site-ul tineriiseimplica.openpolitics.ro. Proiectul Less Hate, More Speech – Tinerii se implică!, derulat de MRC – Median Research Centre (promotor) în parteneriat cu Asociaţia Educ şi implementat în perioada martie 2015 – aprilie 2016, a beneficiat de o finanţare de 81,214.97 euro din care 73,064.13 euro (89,96%) reprezentând finanţare nerambursabilă din grantul SEE 2009-2014 şi 8,150.84 Euro (10.04%) –  co-finanţare asigurată de MRC şi Asociaţia Educ. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi http://www.eeagrants.org.

ONG: Proiectul Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! se apropie de final

LHMS_0807200 elevi din 10 școli gimnaziale și licee din București și din țară au învățat cum să recunoască hate speech-ul și cum să reacţioneze faţă de acesta atât în mediul online, cât şi în cel cel offline. Echipe de 20 de elevi, coordonate de câte un profesor, au participat la ateliere de educație non-formală și au organizat evenimente în comunitățile din care fac parte, vizând combaterea hate speech-ului. 4 reprezentanţi din fiecare echipă s-au întrecut apoi în cadrul unei Olimpiade pe tema proiectului, desfășurată sub forma unei tabere, între 15-18 aprilie la Tohanul Nou, lângă Bran. Vă invităm joi, 21 aprilie 2016, între orele 11.00-12.00, la Școala Gimnazială 77 din București, la conferința de presă pentru prezentarea rezultatelor proiectului Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! – derulat de MRC – Median Research Centre (promotor) în parteneriat cu Asociaţia Educ şi implementat în perioada martie 2015 – aprilie 2016. Invitații noștri sunt Theodor Jumătateși  Ionuț Iordache, jurnaliști Gazeta Sporturilor, Ramona Săcăleanu – coordonator  al echipei Prietenie de la Școala Gimnazială nr. 77 din București .Proiectul a beneficiat de o finanţare de 81,214.97 euro din care 73,064.13 euro (89,96%) reprezentând finanţare nerambursabilă din grantul SEE 2009-2014 şi 8,150.84 Euro (10.04%) –  co-finanţare asigurată de MRC şi Asociaţia Educ. Proiectul Less Hate, More Speech – Tinerii se implică!  este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România . Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi http://www.eeagrants.org.

Tabăra Less Hate, More Speech – Tinerii se implică!

Tabara Less Hate 2016Cunoastere, Iubire, Prietenie, Acceptare, Empatie, Intelegere, Toleranta, Comunicare – acestea au fost cuvintele mentionate cel mai des de catre copii si profesori in discutiile cu Alex Teliban (din echipa Flower Power – Odorheiu Secuiesc), numit ad-hoc jurnalistul taberei. Am invatat unii de la altii toate aceste lectii si multe altele. 

Proiectul Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! dă startul atelierelor de educație non-formală

lhms4 preluMiercuri, 18 noiembrie 2015, Median Research Centre (MRC) și Asociația Educ au organizat o conferință de presă în cadrul proiectului Less hate, More Speech – Tinerii se implică! Evenimentul marchează startul unei serii de 10 ateliere de educaţie non-formală derulate în școli și licee din țară şi a avut loc la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc din București. Proiectul Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! reunește 200 de elevi din Bucureşti şi din ţară, între 12 și 17 ani, grupaţi în 10 echipe, care descoperă cum să recunoască și să combată împreună hate speech-ul. Tinerii sunt digital natives, iar atunci când hate speech-ul este întâlnit peste tot, în mediul online, pe stradă, la școală, în media, acestora le e ușor să creadă că orice e permis. Proiectul propune metode interactive prin care tinerii să înțeleagă faptul că poți combate tipul acesta de discurs printr-unul civilizat, bazat pe toleranţă, dezbatere şi respect. Jocuri interactive online și offline, organizarea de mini evenimente în propria comunitate, participarea la o Olimpiadă pe tema proiectului la finalul acestuia – toate fac parte din programul celor 200 de elevi implicați în proiect. La evenimentul de lansare a atelierelor au participat elevi din București de la Școala Gimnazială 77 alături de profesorul coordonator Ramona Săcăleanu și elevi de la Colegiul Național Bilingv George Coșbuc, alături de profesorul coordonator Roxana Marin. Printre invitaţi s-au numărat şi Cătălin Ţepelin, digital manager la Gazeta Sporturilor şi Roxana Bodea, director executiv Median Research Centre. Proiectul Less Hate, More Speech – Tinerii se implică! este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Acesta este derulat de MRC – Median Research Centre (promotor) în parteneriat cu Asociaţia Educ şi este implementat în perioada martie 2015 – aprilie 2016. Proiectul beneficiază de o finanţare de 81,214.97 euro din care 73,064.13 euro (89,96%) reprezintă finanţare nerambursabilă din grantul SEE 2009-2014 şi 8,150.84 Euro (10.04%) reprezintă co-finanţare asigurată de MRC şi Asociaţia Educ. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Less Hate, More Speech – Tinerii se implică!

geography-of-hate

 

 

 

 

 

 

O hartă a mesajelor de pe Twitter arată cât de viu este hate speech în SUA. Harta agregă 150 000 de insulte în decursul a 11 luni și scoate la iveală adevărate furtuni ale urii. Sursa: The Geography of U.S. Hate, mapped Using Twitter,  http://newsfeed.time.com/2013/05/20/the-geography-of-u-s-hate-mapped-using-twitter/.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: