Asociația EDUC

Acasă » Articole etichetate 'Romania frumoasa' (Pagina 9)

Arhive etichetă: Romania frumoasa

România Frumoasă – 14 ștanțe monetare descoperite la Cetatea Dacică de la Tilișca – Dealul Cățănaș

Arheologii de la Muzeul Național Brukenthal au descoperit 14 ștanțe monetare în cetatea dacică de la Tilișca – Dealul Cățănaș, din județul Sibiu. Cetatea era, în secolul al II-lea î. Hr. un important centru meșteșugăresc și comercial. Alături de fortificații, între descoperirile demne de semnalat sunt cele două morminte de incinerație și cele 14 ștanțe monetare cu 3 manșoane, care atestă faptul că în acest centru se bătea monedă.

Citiți mai multe despre această descoperire.  

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Sursa text și foto: Muzeul Brukenthal

România frumoasă – Brunch și tur ghidat la Morile de apă din Rudăria, Caraș-Severin

Coleșă cu brânză friptă, salată cu ciganea-n cap, pită de casă făcută cu făină de grâu, măcinată la moara Brușoanea, colăreți cu lapce sunt doar câteva dintre bunătățile cu care localnici de la Rudăria (comuna Eftimie Murgu, județul Caraș Severin) îi vor întâmpina pe turiști sâmbătă, în 22 aprilie 2023.

Citește mai multe despre evenimentul de la Rudăria.  

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Sursa text și foto: romaniapozitiva.ro

România frumoasă – O tânără agricultoare la cârma unei ferme din Negrilești

Mădălina Sîrghie, o tânără din Negrilești, Galați, pasionată de agricultură, administrează o fermă cu 330 de hectare. Când vine vremea lucrărilor agricole, conduce tractorul, semănătoarea sau alte utilaje agricole.

Mai multe despre Mădălina și familia ei, aici.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Sursa text și foto: lumeasatului.ro

România frumoasă – Vacanță fără internet la Vârghiș, Covasna

La poalele Munților Perșani, în mijlocul pădurii, a fost amenajat un sat turistic unde tehnologia nu are ce căuta. Casele în care se cazează oaspeții sunt încălzite cu sobe pe lemne, iar lumina vine doar de la lumânări și lămpi pe gaz.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Sursa text și foto: brasov.net.

România Frumoasă – Cum reușește un mic oraș de munte să concureze cu cele mai mari stațiuni

Râşnov, un oraş micuţ şi cochet, aflat la intersecţia dintre Bran, Poiana Braşov, Braşov şi Predeal, adună, în fiecare an, peste jumătate de milion de turişti, care îl aleg fie ca destinaţie predilectă, fie secundară. Turismul a explodat pur şi simplu în micul oraş transilvănean în ultimii 20 de ani, iar pensiunile şi hotelurile din localitate primesc astăzi de 250 de ori mai mulţi vizitatori decât la începutul anilor 2000. Un succes fabulos, în vreme ce potenţialul altor zone turistice rămâne neexploatat. Reţeta? Un mix de investiţii publice şi private.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Mai multe despre renașterea cetății, aici.

Sursa text și foto: businessmagazin.ro

România Frumoasă – Familia Mihoci și binecuvântarea albinelor

Povestea Urban Bee a început demult, când la preotul Iancu Mihoci au ajuns 20 de stupi donați de  părintele stareț Pavel, de la Mânăstirea Podul Bulgarului, care nu se mai putea îngriji de ei.

Mulțumite de noul lor cămin din curtea preotului, străbunele albinelor de azi l-au binecuvântat pe acesta nu cu unul, ci cu patru copii cum nu prea mai găsești. Doi dintre ei, Ioana și Constantin, după ce și-au terminat studiile, s-au întors la Gohor, județul Galați, cu tot ce primiseră mai bun la școală și acasă. Ajutați de familie, Ioana și Constantin au accesat o linie de fonduri europene, au construit o unitate de îmbuteliere a mierii, au obținut certificarea ecologică, au creat brandul Urban Bee și-au început să promoveze mierea produsă de albinuțele din livadă.

Povestea, aici. Sursa foto: Urbanbee.ro

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

România Frumoasă – Râul Lotrișor, un fascinant dar al naturii

Parcul National Cozia se află în județul Vâlcea, în partea central-sudică a Carpaților Meridionali, fiind străbătut pe linia sa mediană de la nord la sud de apele râului Olt, între localitățile Cornet și Căciulata pe o lungime de aproximativ 25 de kilometri. Parcul are o suprafață de 17.100 hectare din care 16.070 hectare păduri, din acestea, 8.134 hectare păduri fiind incluse în zona de  protecție integrală.

Râul Lotrișor în Parcul Național Cozia, într-o filmare realizată de Răzvan Oprica.

Sursa: Romsilva

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Pui de vulpe la joacă

Puii de vulpe se nasc în vizuini subterane, o singură dată pe an, din martie până în mai. De obicei, vin pe lume câte cinci frați, dar au fost studiate și cazuri extreme: un singur pui sau 12 – la o singură naștere! Puii de vulpe sunt orbi la naștere, ochii lor deschizându-se abia după a doua săptămână de viață.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Urmărește filmarea, aici.

Sursa: Romsilva.

România Frumoasă – Țara noastră, loc de cinste în topul gastronomiei mondiale

România are una dintre cele mai apreciate preparate de mâncare din toată lumea, potrivit topului celor mai bune 50 de gastronomii din lume întocmit de TasteAtlas. Lista din iunie 2022 i-a adus țării noastre locul patru, după ce fiecare țară a fost votată pe baza a celor mai bune 30 mâncăruri și băuturi tradiționale.

Mai multe despre topul TasteAtlas, aici. Sursa foto: Taste Atlas

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

România Frumoasă – Cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

În primăvara-vara anului viitor, în  comuna Făgeţelu judeţul Olt, își va începe activitatea cea mai mare  unitate de procesare a lânii din Europa.  Aceasta este a doua fabrică de procesare a lânii, prima fiind dată în funcțiune anul trecut, în Costești, Argeș.

Fabrica va prelucra 25.000 de tone de lână pe an, din aceasta urmând să fie produse pâsle fono și termoizolante destinate industriei auto, construcțiilor civile și industriale, precum și lanolină, îngrășăminte organice sub formă de pelete, compost.

Anual, la fermieri se găsesc 30-36.000 de tone de lâna brută de oaie, care acum  se arde în cele mai multe cazuri.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

 Mai multe detalii, pe economica.net. Sursa foto: Profimedia Images