Asociația EDUC

Acasă » Articole etichetate 'UNESCO'

Arhive etichetă: UNESCO

România Frumoasă – Ion Crețeanu, Tezaur Uman Viu, la Festivalul Ar-Ta

Artiști din Basarabia, Bucovina, Maramureş, Muntenia, Moldova sau Dobrogea, se vor reuni pe 16 şi 17 septembrie la Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău, unde va avea loc prima ediţie a Festivalului Naţional AR-TA.

Printre invitaţi se numără şi rapsodul popular Ion Creţeanu, declarat Tezaur Uman Viu, dar și celebrul artist plastic şi tenor Sorin Ursan Delaclit din Suceava.

Născut la Voineasa, inginer de profesie, Ion Creţeanu  a intrat în memoria comunităţii ca un mare promotor al folclorului autentic, fiind declarat Tezaur Uman Viu UNESCO, în 2020.

A învățat să cânte de la bunic, Ioniță Crețeanu (zis Linguriţă), din Voineasa, dar și de la tatăl său, Dumitru Creţeanu.

A debutat când era elev, pe scena Căminului Cultural din comuna Voineasa, Olt,  unde a interpretat cântecul „Cucule, mare duşman”, în 1967.

Mai multe despre Ion Crețeanu, pe Vatra Meșterilor și Creatorilor de Patrimoniu.

TEZAURE UMANE VII a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează, pe de o parte, recunoașterea și vizibilitatea  păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, dar și identificarea celor capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate.

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri.

România Frumoasă – Băile romane de la Geoagiu, un loc unic

Recent, complexul termal antic Germisara, din Geoagiu Băi, a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO. Potrivit informației Direcției de Cultură a județului Hunedoara, acesta este propus astfel pentru fi recunoscut printre monumentele din patrimoniul cultural mondial.

Aici, au fost decoperite plăcuţe de aur, ofrande aduse zeilor de cei vindecați de apele termale, lucru care arată prosperitatea celor care se tratau la Germisara.

Din complexul antic, au rămas azi bazinele cu banchete pe toate laturile, rețeaua de canale săpate în stâncă prin care este direcționată apa, părți din fostele lăcașe de cult.

Situl poate fi vizitat de public.

Mai multe, pe apuseni.info.

România Frumoasă – Codex Aureus, primul manuscris românesc pe lista UNESCO

De curând, Codex Aureus a fost inclus în registrul Memoria Lumii al UNESCO, o premieră istorică pentru România, fiind primul document din țara noastră care a ajuns în această listă.

Codex Aureus este un manuscris vechi de peste 1200 de ani. Conține un fragment dintr-un evangheliar latin, scris și pictat cu aur și culori vegetale în scriptoriul școlii de la Aachen (Aix-la-Chapelle), în anul 810, la comanda lui Carol cel Mare.

În viața sa de peste 1000 de ani, Codex Aureus a făcut o călătorie lungă înainte să ajungă la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României. După crearea sa la Aachen, a ajuns în proprietatea unei mănăstiri benedictine din Lorsch, unde apare în catalogul-manuscris al bibliotecii ordinului, sub titlul: „Evangelium scriptum cum auro pictum habens tabullas eburneas” („Evangheliar scris si pictat cu aur avand copertele din fildeș”).

Apoi, în 1556 manuscrisul ajunge la Biblioteca din Heidelberg, iar în anul 1782, Evangheliarul de la Lorsch Partea I este cumpărat de către episcopul Transilvaniei, Ignatius Batthyáni de la cardinalul Vienei, fiind adus la biblioteca înființată la Alba Iulia.

Cealaltă jumătate a codicelui Aureus, aflată în Biblioteca Vaticanului, adică Evangheliile lui Ioan și Luca (inclusiv coperta), se află deja în patrimoniul UNESCO.

„Această reușită nu ar fi fost posibilă fără entuziasmul și susținerea neîntreruptă a proiectului de către Adrian Cioroianu, fostul Ambasador UNESCO al României, actualul Director general al Bibliotecii Naționale a României, care a înțeles rapid amploarea și importanța proiectului, și implicarea șefului actual al Filialei Batthyaneum, Cristian Mladin, cel care a păstrat permanent legătura cu profesorul Michael Embach și cu reprezentantul german al UNESCO, Andreas Salz. Trebuie să-l menționăm și pe Adrian Papahagi, profesor UBB și codicolog de renume, care ne-a făcut cunoștință cu profesorul Michael Embach”, au mai precizat cei de la Biblioteca Batthyaneum.

Memoria Lumii este un program UNESCO în care sunt păstrate toate minunile spirituale ale lumii. A fost elaborat în 1992 de UNESCO „pentru conservarea patrimoniului documentar al umanității”. În 1997 au fost înscrise în registru primele documente. Acesta conține colecții de carte, manuscrise, partituri muzicale, unicate, imagini, documente sonore și video, „care reprezintă memoria colectivă a oamenilor din diferitele țări ale lumii”.

Statele membre pot nominaliza din doi în doi ani maxim două documente noi pentru această listă, care sunt analizate de un organism consultativ internațional.

Credit foto: Alba 24.

Sursa: psnews.ro

România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri