Gările poartă cu ele trenuri întregi de… amintiri. Revederi și despărțiri, temeri, bagaje cât să cari o viață. Gările marilor orașe au povești scrobite, mai parfumate, de budoar, cu multe scrisori trimise de-o parte și de alta sau, mai urât mirositoare, a boală și prăpăd, din timpul războaielor. Gările mici însă, de orașe mai în devenire, au altfel de povești… dar la fel de încărcate și încercate de istorie! Îmi spunea bunica despre poveștile ce se scriau în fața ochilor ei de copilă, când își conducea iubitul la armată, de pe vremea când vedea în gară fruntași de sate ce ad hoc s-au numit chiaburi și dușmani de clasă și care nu s-au mai întors acasă, că și-au dat sufletul pe la canal. I-a văzut cu lanţuri legate de mâini şi de picioare,  călcând mărunt mărunt, până oprea trenul, să-i ducă fie la Sighet, la Poarta Albă și oriunde… Și bunicii mele, altcineva îi povestise că, în urmă cu câțiva ani văzuse alte grozăvii, într-o altă gară. O gară ce astăzi nu mai amintește cu nimic de evenimentele petrecute acum 74 de ani. Gara din Călărași. Citește mai departe, pe www.rnews.ro.

Memoria culpei. Povești dintr-o gară, de Camelia Moise