Asociația EDUC

Acasă » 2014 (Pagina 2)

Arhive anuale: 2014

Răspuns la interpelarea senatorului Alexandru Cordoș

Luni 10 martie 2014 domnul senator Alexandru Cordoș a adresat o întrebare cu privire la eficiența ordinului de
protecție pentru victimele violenței in familie catre Ministerul Muncii, Familiei,Protecției Sociale și
Persoanelor Vărstnice și Ministerul Afacerilor Interne. Ne-am bucurat ca domnia sa a aratat astfel sprijin
pentru victimele care sufera ca urmare a Ñsitelorî procedurale prin care curge textul de lege de la litera sa
raspuns interpelare senator Cordoscatre realitate. Datele culese și sintetizate de cele 11 organizații din rețeaua noastra, date pe care le-a primit și domnul senator,
arata ce înseamna urgența în implementarea prevederilor legii cu privire la ordinul de protecție. Pe site-ul Asociației Transcena  sunt răspunsurile celor două ministere.  Vom reveni.

Distracție fără alcool, droguri sau violență cu tinerii de la Gandirefresh

eveniment club OneVorbim despre prevenirea agresivității și a violenței în clase, în cadrul unor ateliere, conferințe, întâlniri, dar mai rar acolo unde se petrec de obicei astfel de acte: pe stradă, în parcuri sau chiar în cluburi. Acesta a fost motivul pentru care evenimentul organizat săptămâna trecută de Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității a avut loc în Club One, în Regie.

Acțiunea a reunit peste 800 de tineri și 150 de profesori de la mai multe licee din București, sportivi, reprezentanți ai Poliției și Primăriei Capitalei, artiști care susțin încurajează comportamentul responsabil și campaniile de prevenire a criminalității. Evenimentul, desfășurat sub deviza „distracție fără alcool, droguri sau violență”, a demonstrat că într-un club poți să asculți muzică, să-ți testezi cunoștințele, să câștigi un premiu și să înveți ceva nou. Astfel, Nicole Cherry, Trupa Marfar, Ansamblul Doina al Casei Studenților, Clubul Impetus, au susținut mesajul evenimentului – muzica și dansul eliberează energii, nasc pasiuni și leagă prietenii. Concursurile pe tema proiectului au avut ca premii 4 seturi de echipamente sportive, oferite de Federația Română de Rugby și de Cluburile Steaua, Dinamo și Rapid, 10 bilete de tabără la mare, aduse de Primăria Municipiului București, coorganizatorul evenimentului și 25 de rucsacuri cu rechizite aduse de Kaufland. Tinerii au asistat la atelierele de informare derulate de Asociația Tineri pentru tineri, demonstrații de autoapărare, prim-ajutor și protecție, prezentate de Jandarmeria București, ISU și trupele SIAS.

Evenimentul, organizat de Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Capitalei, face parte din proiectul Gandirefresh, derulat în parteneriat cu Asociația Transcena și Asociația Educ și a fost realizat în cadrul săptămânii „Școala altfel”. Obiectivul proiectului Gândirefresh (www.gandirefresh.ro) este responsabilizarea tinerilor prin metode educaționalenon-formale, generarea unei schimbăride atitudine față de situațiile cu potențial agresiv și în însușirea tehnicilor de comunicare și prevenire a conflictului.

Peste 50 de deputați susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție

Ministrul MunciiSăptămâna trecută, o știre cutremurătoare a atras din nou atenția asupra defectelor procedurii privind instituirea ordinului de protecție a victimelor violenței în familie. Un soț și-a înjunghiat soția după o noapte de agresiuni repetate și două intervenții ale poliției soldate cu întocmirea de dosare penale, nu și cu arestarea preventivă. S-a întâmplat în Alba Iulia, însă nu este singurul caz de acest fel.  Teoretic, legea privind combaterea violenței în familie prevede instituirea unui ordin de protecție. Practic, victimele trebuie să solicite acest lucru în instanță – un proces lung și complicat, care face ca, până la decizia magistraților, femeile aflate în pericol să rămână fără nicio apărare. Acesta este motivul pentru care o coaliție de ONG uri au continuat, pe 1 aprilie, acțiunea începută în urmă cu două săptămâni, de strângere a semnăturilor pentru susținerea nevoii de proceduri de urgență pentru emiterea ordinului de protecție. De data aceasta, acțiunea a avut loc la Camera Deputaților din Parlamentul României. Peste 50 de deputați au trecut pe la standul Ordinul de protecție – doi ani de existență, au discutat cu reprezentanții organizatorilor despre concluziile raportului realizat de aceștia și au semnat declarația de susținere a unei legi mai bune pentru femeile victime ale violenței. DoamnaRovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Perosoanelor Vârstnice, deputații Liliana Mincă, Andreea Paul Vass, Aurelia Cristea, Elena Udrea, Manuela Mitrea, Liliana Ciobanu, Radu Surugiu, Ioan Hulea, Vasile Horga, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Radu Popa, sunt câțiva dintre cei care susțin urgentarea emiterii ordinului de protecție. „Fiecare semnătură contează, fiecare reprezentant al Parlamentului care ni se alătură înseamnă un vot în plus în favoarea demersului nostru de a îmbunătăți legea 25, votată în 2012. Și dincolo de obținerea a cât mai multe semnături, ceea ce ne dorim este să le transmitem aleșilor noștri mesajul ferm că societatea civilă este un partener solid atunci cînd este vorba despre crearea unor legi mai bune pentru oameni ”, a declarat Mihaela Săsărman, președintele Asociației Transcena. Susținerea ministrului Muncii este cu atât mai importantă acum, în contextul în care prin Ordonanța de Urgență numărul 11 din 19.03.2014, Guvernul a decis desființarea DirecțieiDe Protecția Copilului din Ministerul Muncii care avea în atribuții prevenirea și combaterea violenței în familie și trecerea acestor atribuții la Departamentul pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, ce urmează să se înființeze. Crearea unei alte instituții care să aibă ca sarcină implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie poate fi cea mai potrivită ocazie pentru a reconsidera legile existente și a transforma ordinul de protecție într-un instrument cu adevărat eficient.

Amintim faptul că Legea 25 din 2012 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, potrivit organizatorilor evenimentului, mai sunt multe de făcut. Deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul în primul rând prin imposibilitatea de a-l emite în 24 de ore în situațiile de urgneță constatate de poliție. Numărul de respingeri ale cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, iar timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung, punând uneori în pericol viața victimei.

Ordinul de protecție – doi ani de existență face parte din seria de acțiuni derulate în cadrul proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”, al cărui obiectiv este acela de a promova drepturile femeilor și de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție.

Proiectul este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul doamnei Ana Birchall, deputat, și al Comisiei pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României.

 

Violența în familie a rămas fără acoperire instituțională!

guvern_intregSăptămâna trecută, prin Ordonanța de Urgență numărul 11 din 19.03.2014, Guvernul a decis că desființează Direcția Protecția Copilului din Ministerul Muncii care avea în atribuții prevenirea și combaterea violenței în familie, înființează Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, printre atribuțiile căreia nu apar și cele privitoare la violența în familie. Prin urmare, în 30 de zile nu va mai exista nici o instituție care să aibă ca sarcină implementarea Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.

Douăzeci de organizații nonguvernamentale au trimis o scrisoare deschisă ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Primului ministru al României în care sesizează gravitatea situației și solicită să fie luate de urgență măsurile necesare pentru înființarea unui departament care să preia sarcinile prevăzute de legea specială și care să fie împuternicit cu autoritatea necesară pentru a coordona, conduce și monitoriza activitatea tuturor actorilor implicați în prevenirea și combaterea fenomenului așa cum sunt ei prevăzuți de lege. Scrisoarea este aici

Copiii de la Școala de cetățeni pregătesc Târgul de bunătăți de la Herăști

După ce anul trecut au propus, ales, și realizat o livadă și o grădină de flori în curtea școlii, anul acesta, copiii de la Școala Gimnazială “Elina Basarab” din județul Giurgiu, s-au gândit să continue proiectul Școala de cetățeni. Zis și făcut: la începutul lui martie au început să pregătească Târgul de bunătăți de la Herăști pe care-l vor deschide pe 8 aprilie.IMG_0110

Martie a fost o lună plină pentru elevii din clasele V-VIII de la Herăști. Împărțiți în patru grupe, copiii au trecut în cadrul atelierelor fiecare etapă pe care o presupune un asemenea eveniment: necesarul proiectului, calendarul activităților, împărțirea responsabilităților, astfel încît fiecare să aibă un rol în pregătirea și realizarea acțiunii. Atelierele au fost derulate de profesor Ana Maria Gomboș, coordonatorul programelor educative din școală. Ideea copiilor este să reunească, pe 8 aprilie, elevi, profesori, autorități locale, antreprenori, presă, membri ai comunității din Herăști într-un târg plin de bunătăți locale. Totul este realizat de elevi, de la designul standurilor, reclamă, bunătăți, vânzare și mediatizarea evenimentului. Dorința lor este ca evenimentul să adune cât mai multi participanți din comună dar și împrejurimi și să transforme acest târg într-o tradiție a satului. Proiectul Școala de cetățeni a început în 2013 și are ca obiectiv încurajarea implicării tinerilor în acțiuni în beneficiul comunității în care trăiesc și pe care să le propună, să le realizeze de la idee, planificare, găsirea sponsorilor, până la organizarea evenimentului de prezentare. Alte obiective ale proiectului sunt punerea în valoare a tinerilor, dobândirea abilităților de viață, sociale, antreprenoriale, de leadership dar și transformarea școlii într-un loc mai prietenos, mai aproape de comunitate. Proiectul Școala de cetățeni este inițiat de Asociația Educ și se derulează în parteneriat cu Școala Gimnazială „Elina Basarab” din comuna Herăști, județul Giurgiu.

 

 

Susținere în Parlament pentru urgentarea emiterii Ordinului de Protecție

DSC_8656 Transcena 4 martie FireaNumele meu este Drăguța și nu mai sunt în viață pentru că a durat o lună de zile până când am primit ordin de protecție”. Este una dintre multele povești de viață încheiate în acest fel în urma aplicării cu întârziere sau a neaplicării ordinului de protecție. Povești ca aceasta au stat la baza monitorizării realizate, timp de doi ani, de o rețea de ONG uri care au cules date de la fiecare judecătorie, direcție de medicină legală, Poliție sau adăpost pentru femeile victime ale violenței, pentru a stabili dacă ordinul de protecție, în forma sa actuală, este eficient. Concluzia raportului: fără termene de timp clare și extrem de scurte, ordinul de protecție e aproape inutil. Acesta a fost motivul întâlnirii de astăzi de la Senatul României, Palatul Parlamentului, între organizațiile nonguvernamentale, senatori, deputați sau membri ai comisiilor permanente. Pentru că indiferent că vorbim despre aleși din Parlament, foști miniștri, reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale, ai mass media sau oameni obișnuiți care au venit să susțină cauza siguranței femeilor în familie, toti aceștia pot crea, împreună, legi mai bune pentru oameni. A fost o zi plină la Parlament; dar printre audieri, întruniri ale comisiilor, peste 40 de senatori și deputați au trecut pe la standul „Ordinul de protecție – doi ani de existență” pentru a semna declarația de susținere a unei legi mai bune pentru femeile victime ale violenței în familie.

Gabriela Crețu, Ana Birchall, Gabriela Firea, Doina Silistru, Ilie Sîrbu, Liviu Voinea, Raed Arafat, Victor Ciorbea, Dan Mihalache, sunt doar câțiva dintre cei care au semnat declarația de susținere. „Ne-am propus să obținem cât mai multe semnături în ideea unor interpelări privind îmbunătățirea legii 25 votată în 2012 și le-am obținut. Însă marele câștig al acestei zile este faptul că semnatarii declarației au propus deja să inițieze zilele următoare în Parlament o dezbatere pe tema propusă de proiect, pornind de la datele din raportul prezentat astăzi”, a spus Mihaela Săsărman, coordonatorul proiectului.

Acțiunea “Ordinul de protecție – doi ani de existență face parte din seria de acțiuni” derulate în cadrul proiectului „Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică”.

Amintim faptul că Legea 25 din 2012 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, potrivit organizatorilor evenimentului, mai sunt multe lucruri de făcut. Deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul. Numărul de respingeri a cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, iar timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung, punând uneori în pericol viața victimei.

Obiectivul proiectului Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică este acela de a promova drepturile femeilorși de a proteja femeile victime ale violenței în familie prin urgentarea emiterii ordinului de protecție.

Proiectul Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation. Asociația Transcena și partenerii săi mulțumesc doamnei senator Gabriela Crețu și doamnei Nicoleta Mălănoiu, Comisia pentru Egalitatea de Șanse din Senatul României pentru sprijinul dat în organizarea acestui eveniment.

La doi ani de la aplicarea lui, ordinul de protecție a victimelor violenței în familie nu își atinge scopul

victima in viata 47Marți, de la ora 9.00 la ora 13.00, la intrarea Senatului din Parlamentul României, va avea loc evenimentul Ordinul de protecție – 2 ani de existență. Evenimentul face parte din seria de acțiuni derulate de anul trecut în cadrul proiectului Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică. Mesajul pe care organizatorii evenimentului vor să îl transmită este acela că societatea civilă este alături de femeile victime ale violenței în familie și că un parteneriat solid cu reprezenanții lor din Parlament înseamnă nu numai susținerea unei cauze, ci și legi mai bune pentru oameni. Votată în 2012, Legea 25 care introduce ordinul de protecție pentru victimele violenței în familie a adus o serie de lucruri bune, însă, spun organizatorii evenimentului, mai sunt multe lucruri de făcut. Și până la noi propuneri legislative, este nevoie de sprijinul tuturor pentru a observa ce nu funcționează în legea aprobată și a o îmbunătăți. În 2013, pentru prima dată în România, o rețea formată din câteva organizații non-guvernamentale au monitorizat modul în care s-a implementat Legea 25 din 2012, referitoare la ordinul de protecție a victimelor violenței în familie și eficiența acestuia în creșterea siguranței lor. Mii de date referitoare la ordine de protecție emise, mii de dosare aflate la judecătoriile din țară, alte mii de cereri înregistrate la Poliție, numărul unic de urgență 112, sau la Institutul de Medicină Legală au fost citite, sortate, comparate. Concluzia studiului pe care inițiatorii proiectului l-au realizat este că, deși ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi, acesta nu își atinge deocamdată scopul. Numărul de respingeri a cererilor de instituire a unui ordin de protecție este prea mare, timpul scurs de la cererea acestuia și până la aplicarea lui este prea lung față de pericolul la care se expune victima. Uneori este chiar răgazul dat agresorului pentru a trece de la violență la crimă. Din păcate, cifrele relevate de studiu demonstrează acest lucru. În cadrul evenimentului de marti, 4 martie, reprezentanții organizațiilor partenere le vor vorbi parlamentarilor despre rezultatele studiului, despre acțiunile proiectului și le vor înmâna acestora declarația de susținere a cauzei ordinului de protecție.  Proiectul Ordinul de protecție – campanie de advocacy și asistență juridică este implementat de Asociația Transcena în parteneriat cu Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen A.L.E.G., Asociația femeilor împotriva violenței Artemis, Asociația Front, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului GRADO, Institutul Est-European pentru sănătatea reproducerii, Asociația Anais, Asociația Centrul de Dezvoltare Curiculară și Studii de Gen Filia, Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Fundația Sensiblu, Asociația E Romnja și este finanțat de Open Society Foundation.

La Colegiul Miron Nicolescu, tinerii învață tehnici de comunicare și prevenire a violenței

În fiecare zi de marți, un grup de tineri se strânge în sala de proiecție a colegiului Tehnic Miron Nicolescu nu pentru o oră de clasă obișnuită, ci pentru o serie de ateliere de tehnici de comunicare și prevenire a conflictului. Acestea sunt derulate de Serviciul de analiză și prevenire a criminalității din cadrul Poliției Capitalei, în parteneriat cu Asociația Transcena, în cadrul proiectului Gândirefresh (www.gandirefresh.ro).

Noutatea acestui proiect constă în faptul că depășește etapa conștientizării și a clasicei atrageri a semnalului de alarmă. Aici voluntarii lucrează direct, săptămână de săptămână, cu tinerii care riscă să se manifeste agresiv în situații obișnuite. Un alt atu al proiectului este faptul că fiecare atelier pornește de la situații reale, propuse și jucate de tineri. Ce se întâmplă de fapt: tinerii propun o situație conflictuală reală, întâlnită la școală, acasă sau pe stradă; își împart rolurile și joacă scena, urmând apoi să găsească singuri, prin discuții, toate soluțiile posibile de rezolvare a conflictului, apoi de prevenire a acestuia. Mai mult, dincolo de aceste scene uneori extrem de bine interpretate, tinerii sunt împărțiți în perechi, învață să facă diferența între argumentele pozitive și negative, între dicursul deschis, politicos și cel autoritar, agresiv. „Cea mai mare reușită a proiectului este că la un an de când îl derulăm în 18 licee din București, este să poți spune cu mândrie – uite, încă un destin salvat, spune psihologul Liana Roșescu, inițiatorul proiectului, referindu-se la povestea unui tânăr care în urma atelierelor a început să publice articole la o agenție de presă din București”. Și nu este singurul exemplu, din fericire sunt mai multe.

„Ne-am dorit ca la fiecare atelier să asiste și câte un profesor din școală, pentru că toți avem ceva de învățat din ce se întâmplă aici. Tinerii vorbesc despre viața lor de fapt, despre întâmplări adevărate pe care ei le trăiesc și faptul că cineva îi ascultă îi face să fie mai atenți la propriul lor comportament, la diferența pe care o face de multe ori cuvântul, tonul, atitudinea”, explică Mihaela Săsărman, trainer, președintele Asociației Transcena.

Dacă în alte licee proiectul a început ca urmare a numărului mare de tineri cu comportament violent, „colegiul nostru este cel care a cerut includerea în program. Și asta, subliniază dna. Floarea Irimia, directorul Colegiului, tocmai pentru că ne dorim să îi regăsim pe acești tineri în niște povești frumoase de viață, și nu în cifrele statisticilor violenței”.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a raportat pentru anul școlar 2011-2012 14.313 de cazuri de violență. Cele mai multe dintre acestea, 6275 de cazuri, au fost catalogate drept „acte contra vieții, integrității corporale și sănătății”.

Atelierele de Tehnici de comunicare și prevenire a conflictului derulate în parteneriat cu Asociația Transcena au început în mai 2013 și se desfasoara în 18 licee din capitală ca parte a proiectului Gandirefresh inițiat de Serviciul de analiză și prevenire a criminalității din cadrul Poliției Capitalei. Obiectivul acestuia este responsabilizarea tinerilor prin metode educaționale non-formale, generarea unei schimbări în atitudinea lor față de situațiile cu potențial agresiv și însușirea tehnicilor de comunicare și prevenire a conflictului.Gandire fresh 1

Gala Premiilor Femeia anului 2013, la a XVI-a ediție

IMG_00000195Anul acesta, Gala Premiilor Femeia anului 2013 a ajuns la cea de-a  XVI-a ediţie. Evenimentul, organizat de revista Avantaje împreună cu  Avon şi Hotel Marriott, aduce în centrul atenţiei femei de valoare, din domenii diferite de activitate.Revista Avantaje promovează atât celebrităţi implicate în activităţi caritabile, cât şi femei obişnuite cu poveşti neobişnuite.

În cadrul galei au fost premiate 12 doamne de excepţie:

 

Luminiţa Gheorghiu la categoria Ambasador al Artei Româneşti peste Hotare

Liliana Angheluţă la categoria Promovarea şi Apărarea Drepturilor Femeii

Amalia Năstase la categoria Responsabilitate şi Implicare Socială

Antonia Zaharia la categoria Promovarea şi Apărarea Drepturilor Copilului

Cristiana Ionescu la categoria Best Fundraiser

Irina Păcurariu la categoria Excelenţă în Jurnalismul Social

Crina Ştefanescu, Rozalina Lăpădatu, Mădălina Turza, Magda Coman la categoria Iniţiativă în Sprijinul Semenilor

Mihaela Săsărman la categoria Proiecte de Advocacy şi Prevenirea Violenţei asupra Femeilor

Simona Halep la categoria Sport

Gala a fost prezentată de Andreea Marin Ozturk.

Sursa – http://www.avantaje.ro

Parteneriat pentru combaterea abuzului asupra vârstnicului

În perioada 27-30 ianuarie a avut lor la Helsinki, în Finlanda, prima întâlnire a membrilor echipelor implicate în proiectul Parteneriat pentru combaterea abuzului asupra vârstnicului.IMG_00000105 Fiecare dintre cele patru țări participante: Irlanda, Finlanda, Italia și România, pornește de pe poziții diferite în ce privește problema respectării drepturilor vârstnicului. În timp ce Finlanda și mai ales Irlanda au devenit conștiente de această problemă și au pus la punct politici speciale încă de acum douăzeci de ani, în Italia și România nu sunt studii naționale referitoare la abuzul asupra persoanelor vârstnice. La noi în țară există o lege referitoare la standarde obligatorii ce trebuie respectate în instituțiile de îngrijire și în îngrijirea la domiciliu, însă abuzul asupra vârstnicului nu se află pe agenda publică, iar referirile la acesta sunt sporadice și nu se concretizează în programe sau politici naționale. Și totuși, câteva ONG-uri au făcut deja pași importanți în acest sens. Asociația Umanitară Equilibre a publicat în 2010 primul și singurul studiu pe această temă realizat în Europa de Est și totodată a derulat o serie de traininguri și evenimente pe tema abuzului, iar în 2013 Asociația pentru Drepturile Pensionarilor în parteneriat cu alte ONG-uri și instituții publice din România au marcat pentru prima dată în România Ziua Internationala a Combaterii Abuzului împotriva Vârstnicului, pe 15 iunie.

Proiectul Parteneriat pentru combaterea abuzului asupra vârstnicului pornește de la ideea că această problemă este o realitate în cele patru țări și de la nevoia de a vorbi deschis despre ea pentru a crește conștientizarea la nivel de familie, comunitate, societate. Scopul acestuia este schimbul de experiență, colectarea informațiilor și a materialelor pe această temă din țările partenere astfel încât la final cele patru echipe să elaboreze un pachet de training pentru voluntari și îngrijitorii informali ai vârstnicilor, cu accent pe problematica abuzului asupra persoanelor în vârstă.

În al doilea rând, proiectul urmărește să crească conștientizarea și combaterea acestor abuzuri, susținând țn cadrul publicului larg ideea de viață trăită demn la vârsta a treia.

Întâlnirea de la Helsinki a inclus colectarea de informații din fiecare țară implicată, participarea la un seminar pe tema abuzului asupra vârstnicului și vizitarea unor centre publice și private destinate seniorilor (Asociația Alzheimer Finlanda și Kampi, un club public destinat seniorilor și persoanelor fără loc de muncă).

Parteneriat pentru combaterea abuzului asupra vârstnicului este un proiect Grundtvig Parteneriate pentru învățare, se întinde pe o perioadă de doi ani (2013-2015), este finanțat de Comisia Europeană prin programul Life Long Learning, coordonat de Organizația Suvanto din Finlanda și derulat în parteneriat cu Age Action din Irlanda, Anziani e non solo din Italia și Asociația Habilitas-Centru de Resurse și Formare Profesională din România.