Acasă » Articole publicate de Educ Romania (Pagina 18)
Arhive autor: Educ Romania
La teatru, cu niste tineri minunati
Un grup de tineri a inceput, in toamna, sa pregateasca piesa „Titanic Vals”. Astazi am mers impreuna la Nottara, ca sa vedem piesa dar si sa urmarim jocul actorilor, scenografia, costumele… Multumim celor care ne-au daruit o dimineata superba: Liliana, Aura Corbeanu, dir.Marinela Țepuș, Livia Popescu, Laura Voinea, Asociatia Fratilor Maristi.
A trăi bine se învață
Sâmbătă, 23 noiembrie, s-a încheiat seria de patru mini ateliere de dezvoltare personală organizate de Evoluăm împreună și psihologul Luminița Băltărețu. Aceasta este singurul trainer din România format la școala Lisei Bourbeau, creatoare a conceptului „ascultă-ți corpul“, potrivit căruia modul în care percepem realitatea din jurul nostru determină multe dintre lucrurile care ni se întâmplă.
Seria mini-atelierelor le-a propus participanților, timp de două săptămâni, o analiză detașată, fără vinovății sau timidități inutile, în raport cu temele alese: frică, răni, furie și libertate.
Nu este deloc ușor să vorbești despre furie, frică, răni – ale tale sau ale altuia. Par a fi mai degrabă subiecte tabu, pe care nu le atingem prea des în discuțiile noastre obișnuite. E nevoie de timp și de o anumită stare ca să ajungi la asemenea subiecte incomod de personale. Și totuși, când trainerul îți vorbește despre propriile lui limite, când ceilalți participanți încep să înșire momentele când le crește tensiunea, când își descriu furia sau lucrurile care i-au rănit cândva, deși credeau că le-au uitat, te trezești într-un alt plan. Uiți că ai venit doar ca observator. Descoperi că e o experiență pe care o să o recomanzi și altora – e una să știi că sunt momente în care furia te macină sau că ai probleme dureroase și nerezolvate de mult și alta e să le vezi scrise și descrise pe o foaie de hârtie. Odată ce le-ai numit, drumul merge într-un singur sens – le recunoști, le accepți, afli cum le poți controla și începi să le transformi în ceva bun. Mini atelierele se bazează de fapt pe dialogul încrucișat trainer – participanți, pe introspecție, testimonial și o serie de exerciții care îți construiesc, treptat, o altă percepție față de temele propuse: într-un fel le priveai când ai venit, altfel le vezi la final. Enumerarea unor situații, descrierea modului în care ne manifestăm în aceste situații, care este rezultatul manifestărilor, cum poți gestiona frica sau furia – sunt puncte atinse pe parcursul acestor ateliere. Iar la finalul lor înțelegi că deși sentimentele astea negative păreau fără soluție, ele pot fi transformate în energie bună și folositoare, aplicând exercițiile de la curs. Până la urmă, totul se învață. Chiar și arta de a trăi bine.
Atelierele organizate de Evoluam împreună și psihologul Luminița Băltărețu vor continua și în 2014.
Conferinta finala a proiectului IQEA
Se vorbeşte tot mai mult în ultimii ani despre mobilitatea muncii ca despre o oportunitate ce creşte şansele găsirii unui loc de muncă mai bun dar şi despre beneficiile schimbului de experienţă între statele membre. Pentru a fructifica însă această oportunitate, este nevoie ca diplomele, calificarea sau cunoştinţele dobândite formal sau informal să fie recunoscut de cât mai multe state sau chiar la nivel european. Aceasta a fost, pe scurt, ideea proiectului transnational IQEA, derulat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul programului de Invatare pe tot parcursul vieţii de către agenţii de formare profesională din Italia, Germania, România, Polonia şi ajuns la final acum. Calificările vizate de proiect au fost cele de îngrijitori profesionişti ai varstnicilor, care oferă servicii la domiciliu sau în instituţii – îngrijitori bătrâni la domiciliu şi infirmiere in cazul Romaniei. Timp de trei ani, partenerii implicați în proiect au trecut prin mai multe etape, în încercarea de a standardiza recunoaşterea mutuala a calificărilor vizate şi implicit a diplomei şi a creditelor în toate regiunile pilot pentru a asigura o mai bună mobilitate a acestora în spaţiul european. Acestea au fost: identificarea profilului profesional în fiecare ţară parteneră, definirea comună a creditelor, a standardelor de formare (număr de ore, metode, competenţe IT), a unei proceduri unice de evaluare, semnarea memorandului de cooperare ECVET si testarea pilot a acestui acord în ţările sau regiunile partenere. Pentru a marca finalul proiectului, Asociatia Habilitas, unul dintre parteneri, a organizat de curând un seminar in cadrul caruia au fost prezentate etapele şi rezultatele obţinute în perioada 2010 – 2013. Rodica Căciulă, reprezentantul Asociaţiei Habilitas, a prezentat condiţiile memorandumului semnat luna trecută de către partenerii proiectului, precum şi rezultatele testării modelului IQEA pe cele două calificări vizate de proiect – îngrijitor la domiciliu şi infirmieră. Testarea a avut loc în perioada decembrie 2012-aprilie 2013 şi a fost realizată în cadrul cursurilor formale VET organizate de două agenţii acreditate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice: Asociatia Habilitas – CRFP pentru profilul “Ingrijitor batrani la domiciliu”, si Crucea Roşie Buzau pentru profilul “Infirmiera”. Cele mai bune rezultate au fost obţinute de cursanţi la modulele Comunicare şi Etică, cele mai slabe la modulul Mobilitate, acesta ţinând mai mult de dotarea instituţiilor şi a locuinţei beneficiarilor cu echipamente moderne, ce asigură o mai mare autonomie persoanelor vârstnice. Semnarea memorandumului de recunoaştere reciprocă a modelului IQEA între ţările participante, România, Polonia, Italia şi Germania, va fi sprijinită în mod activ de două regiuni din Italia care vor experimenta în teritoriile lor instrumentele şi procedurile testate de proiect: Sardinia şi Friuli Venezia Giulia. Datorită calificării mai adecvate a personalului de îngrijire la domiciliu, aplicarea modelului IQEA Evo va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a recunoaşterii sociale a celor două profesii dar și la creşterea calitatăţii vieţii vârstnicilor. Proiectul IQEA a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene prin programul Long Life Learning şi derulat în perioada 2010 – 2013 de parteneri din Italia, România, Polonia şi Germania: Anziani e non solo – Società cooperativa, coordonatorul tehnic şi ştiinţific al proiectului; Exfor, agenţie de formare acreditată în regiunea Sardinia; Autoritatile centrale din regiunile Sardinia si Friuli Venezia Giulia; Cooperation Fund Foundation din Polonia; Kairòs, o organizaţie italiană cu experienţă în activităţi de creare şi de implementare a unor modele de calificare a personalului care acordă îngrijire vârstnicilor; Asociatia Habilitas – Centru de Resurse si Formare Profesionala, România; IAT, agenţie specializată de la Universitatea din Bremen.
Cetățenie de onoare
Se spune că, dincolo de educația din școală, din familie, suntem în mare parte produsul experiențelor și întâlnirilor pe care le avem. Și este adevărat, sunt tineri a căror viața s-a schimbat la întâlnirea cu un profesor special, sau după discuția cu un cunoscut pasionat de munca lui. De la această idee a pornit evenimentul de săptămâna trecută, Cetățenie de onoare, organizat de Colegiul Național Costache Negruzzi din Iași, care a reunit zeci de elevi ai școlii, profesori, profesioniști în diferite domenii, oameni obișnuiți dar care, prin munca sau pasiunile lor, își dedică viața semenilor fără să-și facă vreun merit din asta. Oamenii aceștia trăiesc în jurul nostru și, de cele mai multe ori, nu știm mare lucru despre ce sunt și ce fac ei dincolo de munca lor. Pe aceștia și-a propus să îi aducă în fața copiilor acțiunea Cetățenie de onoare; pentru a le oferi modele diferite, pentru a-i inspira în alegerile lor de acum sau de mai târziu. Andreea Ursache, studentă la medicină veterinară, o ajută zilnic pe bunica ei să-și crească nepoții mai mici; Iustina Pintilie, o fetiță de 12 ani, împarte, pentru că așa simte, rechizite, dulciuri, haine, copiilor care au mai multă nevoie decât ea de toate aceste lucruri. Cornelia Badiu, de 40 de ani asistent fizioterapeut, nu-și limitează programul la cel trecut pe ușa cabinetului, ci îl încheie după ultimul pacient, chiar dacă asta înseamnă să plece noatea târziu. O mână de femeie, Andreea Manolache, are 100 de elevi pe care îi învață că dansul te dezvoltă frumos la minte și la trup. De altfel, clubul de dans sportiv pe care îl conduce a cucerit premii după premii și a ajuns, în doar trei ani, pe locul trei în clasamentul național. Întrebat dacă elevii sunt prea tineri să se gândească la problema natalității, preotul Dan Damaschin, inițiatorul unui marș anti-avort desfășurat în fiecare an în Iași, a spus că “niciodată nu e prea devreme să începi să-ți pui probleme. Mai ales atunci când țara ta se află pe un nefericit prim loc în Europa la numărul de mame minore”. Și ce exemplu mai bun că pasiunile nu au vârstă decât povestea Profirei Mihai, o artistă care și-a descoperit harul la 62 de ani? “Dacă ai un vis, e păcat să-l lași să se stingă fără să fi încercat măcar să-l dezvolți“, a spus artista care are acum nenumărate premii pentru lucrările sale de pictură și tapiserie naivă. „A fost o întălnire specială, cu o încărcătură emoțională greu de descris în cuvinte. Ce pot învăța copiii din asmenea întălniri? Învață să aprecieze, să își pună întrebări, dar mai ales învață că poți fi admirat atunci când faci ceva cu pasiune. Și asta cred că este cel mai încurajator pentru ei – să vadă că își pot găsi modele în clasa, în școală, pe strada pe care locuiesc. Nu numai ei au învățat ceva – și învitații noștri, cetățenii de onoare, au simțit cât de mult înseamnă să le vorbești copiilor despre experiențe adevărate, trăite și ce valoare au aplauzele lor de la final”, a spus în finalul întălnirii Luminița Cozmei, profesor documentarist, inițiatorul evenimentului. Evenimentul Cetățenie de onoare, organizat în Anul European al Cetățenilor de Colegiul Național Costache Negruzzi din Iași, face parte din proiectul Școala de cetățeni, derulat de Asociația Educ.
Seară de suflet – seară de reflecție
„Am trăit o seară tulburătoare. Cine a ajutat măcar o dată un om bolnav, rudă sau prieten, cine a fost singur atunci când avea cea mai mare nevoie de căldură sufletească, înțelege rostul acestei seri. Sunt peste 150 de oameni în sală; dacă fiecare va merge acasă și va povesti și altora – în blocul lui, pe strada lui – cât de multă nevoie au de atenție, respect, căldură cei singuri, bolnavi sau bâtrâni, atunci organizatorii pot fi siguri că și-au atins scopul.” (Elena Focșa, București). Sunt cuvintele unei doamne de 70 de ani care a descris în cîteva cuvinte și atmosfera evenimentului Seară de suflet care a avut loc marți, 15 octombrie, la Cinematograful Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez din Bucureşti, și scopul acestuia: de a atinge subiecte ce lipsesc din discursul public – degradarea relațiilor interumane, singurătatea vârstnicilor, ignorarea și încălcarea drepturilor acestora.
Despre acest lucru a vorbit, în deschiderea evenimentului, dl. Stanislas Pierret, directorul Institutului Francez din România: „Problema trecerii de la rele tratamente la bune tratamente, de la neimplicare la atitudine și empatie față de seniorii noștri, acestea sunt chestiuni care nu privesc numai România, ci și Franța, întreaga Europă. Iar această seară marchează tocmai un început în acest sens, un angajament ca noi toți cei de aici să vorbim cu sinceritate despre aceste subiecte poate neplăcute, dar reale și, mai ales, umane.” Seară de suflet a adus în fața a numeroși vârstnici, reprezenanți ai Ambasadei Franței la București, membri ai mai multor asociatii din România și Franța, psihologi și specialiști în drepturile seniorilor filmul „Amour”, povestea unui cuplu de vârstnici care învață să facă față bolii, singurătății, degradării și care se salvează până la urmă prin iubire. Filmul, regizat de Michael Hanecke și recompensat în 2012 cu premiile Cezar si Palme d’Or, a fost un pretext pentru inițierea unei dezbateri, la finalul evenimentului, un bun prilej pentru participanți de a împărtăși experiențe personale, de a reflecta asupra unor gesturi bine intenționate dar care pot cu ușurință să fie resimițite de către vârstnic drept lipsă de respect, indiferență. “Filmul are două tipuri de mesaje – unul care atrage atenția asupra unor greșeli mărunte, greu de sesizat, dar care le fac atâta rău bunicilor, părinților noștri – și care se înscriu în seria abuzurilor asupra vârstnicului și altul pozitiv, de încurajare a noastră, indiferent ce vârstă avem – să ne încojurăm de prieteni, de rude, de vecini, să ajutăm și să cerem ajutorul; în felul acesta viațanoastră și a celuilalt va fi mai bună. De altfel, devotamentul uriaș al unui soț față de soția lui ne arată ce puteri nebănuite avem în noi, cât de umani și frumoși suntem atunci când facem totul cu dragoste și răbdare”, a subliniat Rodica Căciulă, directorul executiv al Asociației Umanitare Equilibre. Seară de suflet consolidează seria acţiunilor realizate în cadrul proiectului „Să ne respectăm bunicii”, derulat de Asociaţia Umanitară Equilibre şi sustinut de Ambasada Franţei la Bucureşti. Asociația Umanitară Equilibre este o organizaţie non profit care furnizează servicii sociale pentru persoanele vârstnice și derulează programe sociale, educaționale și de calificare profesională pentru categoriile defavorizate ale populației.
Seară de suflet
Marţi, 15 octombrie, va avea loc la Cinematograful Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez din Bucureşti, evenimentul Seară de suflet. Organizat de Asociaţia Umanitară Equilibre cu sprijinul Ambasadei Franţei la Bucuresti, acesta are un dublu scop: de a sărbători, împreună cu seniori, specialişti, reprezentanţi ai ONG – urilor, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice şi de a continua seria proiectelor derulate de Asociaţia Umanitară Equilibre în beneficiul vârstnicilor. Astfel, în atmosfera caldă a unei seri de suflet, participanţii vor urmări producţia Amour, un film de excepţie, recompensat în 2012 şi 2013 cu premiilePalme d’Or şi Cezar. Tema filmului oferă un prilej potrivit pentru a vorbi despre dragoste, devotament, familie, încredere, dar mai ales despre dreptul vârstnicilor la o viaţă decentă şi demnă, un subiect aproape absent din discursul public. Evenimentul cuprinde şi o dezbatere susţinută de experţi în psihologie -români şi străini- şi abuzul asupra vârstnicului, pe teme ce ţin de respectarea şi promovarea drepturilor seniorilor. „Ceea ce ne dorim să se întâmple în urma acestei seri este ca fiecare dintre noi să conştientizeze această realitate – tabu dar adevărată- abuzul asupra vârstnicului, şi să aducem împreună cât mai mulţi seniori, cât mai multe Asociaţii, cât mai mulţi specialişti. Numai aşa avem o şansă să schimbăm ceva în atitudinea oamenilor faţă de cei de vârsta a treia.”– Rodica Căciulă, Directorul Asociaţiei Umanitare Equilibre.
Seară de suflet consolidează seria acţiunilor realizate în cadrul proiectului „Să ne respectăm bunicii”, derulat de Asociaţia Umanitară Equilibre în parteneriat cu Asociaţia 4Change şi sustinut de Ambasada Franţei la Bucureşti.
11even sau Ce poți câștiga din experiența altora
11even (Eleven) este un eveniment care aduce oamenii împreună, îi încurajează să vorbească despre experiențe care i-au marcat, care i-au schimbat pe ei sau au adus ceva bun în viața altor oameni. La început, invitații, 11 de fiecare dată, vorbesc câte 11 minute despre momente dificile sau provocatoare, despre lucruri pe care de cele mai multe ori le spunem doar celor foarte apropiați. Dar, pe parcurs, discursul invitaților se transformă natural într-un dialog cu ascultătorii. Ce poți învăța din acest gen de întâlniri? Că toți ne temem de ceva; că eșecul nu trebuie să fie neapărat dusmanul nostru; că totul se învață – chiar și atenția, răbdarea, voința, curajul. Că înaintea noastră și alții au trecut aceleași praguri și poate experiența lor ne va ajuta să mergem mai departe.
Evenimentul nu este la prima ediție; în 2011 și 2012 sute de oameni din mai multe orașe ale țării au întrebat, au râs, au plâns, au ascultat; câteva zeci de personalități sau oameni mai puțin cunoscuți dar cu povești excepționale au vorbit cu sinceritate despre experiențele, deciziile și schimbările din viața lor.
„Misiunea noastră este aceea de a-i ajuta pe oameni să-și dezvolte potențialul, să-și crească speranța și încrederea, oferindu-le instrumente prin care să se raporteze corect la o criză personală, profesională sau economică. Emoțiile conduc întotdeauna la acțiune, rațiunea la concluzii. De aceea 11even este despre emoții si trăiri, decizii și acțiuni care merită împărtășite altora. Prin evenimentele 11even dorim să conturăm un cadru sănătos în care deciziile să poată fi luate prin puterea exemplului pozitiv”, spune Ovidiu Neamțu, fondatorul Evenimentelor 11even.
Evenimentul din anul acesta, sub deviza Devin ceea ce sunt, are un dublu scop: acela de a-i încuraja pe oameni să aibă încredere în puterea lor și să se inspire din ce au trăit alții și pe acela de a lansa Bursa Talentelor. Acest program încurajează performanța tinerilor din Bihor prin acordarea unor burse de studiu pentru realizarea de publicații de specialitate, cercetări în diferite domenii: științe exacte, umane, artă, sport.
Devin ceea ce sunt va avea loc la Oradea, pe 18 octombrie la Hotel Double Tree by Hilton, la ora 16.30. Biletele, constând într-o donație pentru Bursa telentelor, sunt puse în vânzare la Fundația Comunitară Oradea, organizatorul evenimentului. Speakerii din acest an sunt: Mihaela Tatu, realizator media, Natalia Selegean, artistă, Laura Creț, actriță, Iunia Pasca, scriitoare, Diana Geambașu, notar, Dorina Korozsi, atletă de performanță, Ionela Danciu, promotoare a legii prin care indemnizaţia să fie asigurată pentru toţi copiii născuţi din sarcină multiplă, Dinu Iancu Sălăjanu, artist, Adrian Cioroianu, manager, Romeo Gozner, preşedinte fondator al Asociaţiei sportive „Gold Dragon” şi Hadrian Borcea, medic.
O zi pe care nu avem voie să o uităm – Ziua Holocaustului
mplinesc, astăzi, 9 octombrie, 72 de ani de la deportarea în Transnistria. Pentru cei care nu ştiu – şi, cei mai mulţi, din nefericire, încă nu ştiu – pe 9 octombrie 1941 a început programul de distrugere în masă a evreilor aflaţi pe teritoriile administrate de România.
Proiectul IDECO la final
Mulți dintre noi au rude, cunostințe sau au auzit măcar de cineva care, ajuns în străinătate, a avut probleme în a-și echivala diplomele obținute acasă sau chiar a fost nevoit să studieze din nou acolo. Cam acesta ar fi, pe scurt, sistemul ECVET – un mod de acordare de credite programelor de formare din diferite țări europene pentru recunoașterea mutuală a calificărilor și experiențelor dobândite. Sistemul ECVET facilitează mobilitatea forței de muncă la nivel european.
Proiectul IDECO, derulat în perioada noiembrie 2011 – septembrie 2013 și ajuns la final acum, a avut ca scop facilitarea recunoașterii rezultatelor și calificărilor pentru coordonatorii din instituțiile de îngrijire de lungă durată pentru persoane vârstnice. Ce s-a întâmplat în cei doi ani de proiect: în prima fază, participanții (din Italia, România, Franța și Germania) au furnizat informații despre cum funcționează un centru de îngrijire a varstnicilor, care sunt atribuțiile coordonatorului și care este nivelul de pregătire al acestuia în fiecare țară. A doua fază a fost una comparativă, în cadrul căreia au fost analizate informatiile primite. În urma comparațiilor făcute, întrucât modelul german s-a dovedit a fi cel mai complet si eficient, acesta a fost luat ca etalon pentru continuarea proiectului. Ultima fază a proiectului a presupus elaborarea unui model de formare comun, cu o definire profesională clară a coordonatorului din instituțiile de îngrijire a varstnicilor și aplicarea acestuia de către promotorul proiectului, în Trentino și Toscana, două regiuni din Italia. Sigur, proiectul nu se oprește aici: după cele două regiuni pilot urmează ca și alte state să aplice acelasi model astfel încât programul de formare să fie recunoscut și în alte state europene. Acest lucru se înscrie în politicile europene de încurajare a mobilității și de creștere a competențelor și dezvoltării personale pe tot parcursul vieții. Pentru a marca finalul proiectului, partenerul român, Asociația Habilitas – Centru de Resurse și Formare Profesională, a organizat un workshop pe tema necesității unei calificări și formări pentru șefii de centre rezidențiale din București și din țară, indiferent că este vorba despre centre de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, a copiilor sau a persoanelor vârstnice. Concluzia acestei dezbateri susținute de reprezentanți ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, șefi de centre de îngrijire de lungă durata de stat și private, reprezentanți ai altor ONG uri de profil, a fost că un asemenea sistem de formare ar eficientiza activitatea şefilor de centre dar și pe cea a departamentelor de profil din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Proiectul IDECO a fost finanțat de programul Leonardo da Vinci al Comisiei Europene, implementat de Kairos Spa în parteneriat cu Anziani e non solo soc.coop, Sozial und Seniorenwirtschaftszentrum BPC, Tandem Plus Network, Asociația Habilitas – Centru de Resurse și Formare Profesională, UPIPA – Unione Provinciale Istituzioni per l’Asistenza, ARET-ASP, Fondazione Corrazin Onlus, IRSRS – Istituto Regionale di Studi e Ricerca Sociale și s-a derulat pe o perioadă de doi ani.
O șezătoare de fapte bune
Sâmbăta, 21 septembrie, a avut loc în grădina de la Coftale, un atelier de cusături și țesături de inspirație tradițională. Copii, tineri, vedete, au învățat aici să coasă mici aplicații pentru veste, pulovere sau genți, sa croșeteze pandantive, să țeasă un brâu și să brodeze o ie. Toate acestea pot îmbunătăți garderoba modernă dându-i un pic de valoare, personalitate și mai ales mândrie. Impresionant nu a fost numai motivul atelierului, respectiv cum să coși, brodezi, țeși un brâu sau să faci o păpușica din lână, ci și povestea care stă în spatele acestei întâlniri cu parfum deopotrivă vechi-nou. Câteva doamne tinere din satul Cocorăștii Mislii din județul Prahova au format mai demult un grup de inițiativă, un fel de club al femeilor interesate de păstrarea tradițiiilor, de includerea motivelor țărănești în garderoba noastră modernă. Și dacă tot au reînvățat să coasă, să brodeze, să țeasă și să croșeteze, doamnele s-au gândit că n-ar fi rău să facă din asta o mică afacere. Ar crește în acest fel veniturile familiilor lor, s-ar mări numărul de angajați în sat și toată lumea ar avea de câștigat din asta. Aceasta ar fi, pe scurt, povestea mică, așa cum a început ea în satul din Prahova. Povestea mare implică, sigur, o organizație cu istoric, Fundația PACT, care încurajează oamenii să se adune, să vină cu o idee în care să creadă, apoi să ceară ajutorul. La Șezătoare, evenimentul de sâmbătă, a marcat tocmai o asemenea întâlnire între oameni – un grup de inițiativă și o organizație – care urmează să deschidă, împreună, un atelier de inspirație tradițională în satul cu stejari seculari. Nu este singura întâlnire de acest fel; fundația are deja multe povești asemănătoare la activ. Și pentru că Fundația PACT se ghidează după principiul pay forward – ajută, și tu, la rândul tău – toți cei care au beneficiat de finanțare și sprijin în implementare susțin, la rândul lor, o altă inițiativă.
Evenimentul La Șezătoare a fost organizat de Fundația PACT și susținut de partenerii săi La Blouse Roumaine, Atelierul de Haine, Iutta şi Mihaela Ivana, iar fondurile strânse cu această ocazie vor sta la baza unui alt proiect al altor oameni care cred într-o idee și vor să ajute la dezvoltarea lor și a satului lor.

