Asociația EDUC

Acasă » Romania frumoasa » România Frumoasă – Cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie

România Frumoasă – Cinci medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie

Elevii români au obţinut cinci medalii la ediţia a XVI-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică, desfăşurată în perioada 10 – 20 august în Chorzow, Polonia. La olimpiadă, au participat 53 de ţări. Andrei Dragomir (Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti), a obținut medalia de aur şi cel mai mare punctaj din competiţie la proba teoretică.

Medalii de argint au luat Teofil Voicu de la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca, Mendel Mendelsohn de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti şi Bogdan Ciocârlan, elev la acelaşi liceu.

Lui George Vladimir Necula, de la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti, i-a revenit cea de-a cincea medalie, de bronz. Profesori coordonatori au fost lect. dr. Cristian Pîrghie de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi prof. dr. Petru Crăciun de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.

România Frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Proiecte