Sunt numiţi generaţia „Maybe”, descrisă ca fiind lipsită de caracter, nehotărâtă, leneşă. Din punctul lor de vedere, tinerii nu cred că asta este un lucru rău; ei spun că lucrurile arată altfel dacă sunt privite dintr-un alt unghi. Iată cum descrie un jurnalist tânăr generația căreia îi aparține. În ultimul timp, în mai multe țări europene, tinerii între 20 și 30 de ani sunt subiectul cel mai discutat pe internet. Forumurile îi critică pentru că sunt indecişi, neînsemnaţi, pentru că sunt o masă amorfă, fără chip sau imagine de sine. „Don’t be a maybe!” este noul slogan al companiei Marlboro. Drept răspuns la aceste critici, publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung a postat un articol semnat de Felix Kartte, un jurnalist tânăr care urmează acum cursuri de masterat în științe politice.
„Este adevărat, spune acesta, suntem o generaţie lipsită de personalitate, paralizată de frica de schimbare. Suntem foarte bine educaţi, dar nu avem niciun pic de esenţă. Cu toate acestea, cine ne reproşează că suntem impersonali şi nehotărâţi, nu ia în seamă problemele cu care generaţia noastră se confruntă. Suntem o generaţie globală: clima, teroarea şi criza financiară ne-au influenţat din plin conștiința politică. Timpurile s-au schimbat, iar lumea a devenit mult prea complexă pentru a mai împărţi totul în bine şi rău. Ideologiile sunt precum o pereche de ochelari de cal: ne scapă de frică, dar ne limitează orizonturile. Luăm htărâri cu foarte mare atenţie, măcinaţi de incertitudine. Suntem mai degrabă pragmatici. Ne folosim de internet pentru a protesta împotriva problemelor politice şi bancare. Odată la trei ore, apare o nouă petiţie pentru condiţii mai bune de formare profesională. Nu ne concentrăm asupra unui singur obiectiv, ci luăm în considerare faptul că există posibilitatea ca pe parcurs să ne schimbăm părerile și să stabilim un alt obiectiv. Dar asta se întâmplă pentru că trăim într-o perioadă în care singura constantă este schimbarea.
Facem parte din generaţia ai cărei părinţi au fost născuţi după război. Știm foarte bine cât de importantă este libertatea şi că trebuie să o protejăm. Cunoaştem însă şi faţa întunecată a libertăţii. Ştim că preţul tuturor oportunităţilor pe care le avem este scump şi că orice mişcare greşită ne va costa.
Nu suntem plângăcioşi. Ne lăsăm duși prin școli ca vitele, apoi aplicăm recunoscători la orice stagiu neplătit pentru ca la final să fim batjocoriţi de generaţiile mai în vârstă. În loc să ne revoltăm, continuăm să bâjbâim prin întuneric în speranţa că vom avea noroc să dăm de cdeva mai bun.
Suntem copiii postmoderniştilor; răsplătiţi cu libertate, conduşi de ideea de libertate. În loc să ne agăţăm de ideologii instabile, preferăm mai degrabă o societate individualizată.
Vremea marilor colective s-a sfârşit. Suntem o generaţie contrastantă în tonuri de gri, dar asta nu înseamnă că suntem lipsiţi de culoare. Suntem nesiguri în ce priveşte marile probleme ale timpurilor noastre și suntem măcinați de îndoială. E adevărat, noi suntem Maybes, dar asta nu este chiar atât de rău.”
Sursa: Taz.de, traducere Maria-Alexandra Ion
Generația Y este un proiect editorial inițiat de Asociația EDUC în parteneriat cu Agenția de presă Rnews.
Generația Y. Suntem generația Maybe, dar asta nu este chiar atât de rău
Articole recente
- ONG: Strategia pentru seniorii voluntari a fost introdusă pe agenda publică
- ONG: Let’s Do It Romania caută oameni care transformă în fiecare zi România
- Hate Speech – Germania adoptă o lege (controversată) privind combaterea discursului instigator la ură
- Divertiland Summer Fest – un festival cu și pentru copii
- Ziua dăruirii
Proiecte
- Anul European al Cetateniei 2013
- Copii eroi
- Copii institutionalizati
- ECVET
- Educatie
- Educatie nonformala
- Equilibre
- Experiente noi
- FCO
- gandirefresh
- Habilitas
- Implicare
- Invatare pe tot parcursul vietii
- Less Hate
- More Speech
- More speech – tinerii se implica
- Scoala
- Scoala de cetateni
- Transcena
- Uncategorized
- violenta in familie
Arhive
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2016
- martie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- iunie 2015
- februarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
Etichete: educatie, generatia Maybe, generatia y
De Educ Romania în Educatie, Educatie nonformala pe .
← Târgul de bunătăți de la Herăști, un eveniment al satului, pregătit de copii Generația Y: un proiect derulat de tineri →