Povestea hotelului co-fondat de Oana Aristide, situat pe o insulă mai puțin vizitată de turiști, renovat și deschis în plină pandemie este prea puțin cunoscută la noi. A lăsat job-ul de economist la Lodra, și, împreună cu mama și sora ei, doctor la Cercul Polar, au cumpărat în 2017 o casă părăsită, prea mare pentru bugetul lor, dar care le căzuse, pur și simplu, cu tronc, spune Oana Aristide, într-un interviu acordat Profit.ro.
De la casa abandonată, cu vedere la mare și până la hotelul elegant de astăzi au trecut ani de muncă, de împrumuturi, de necunoscute și multe riscuri. „Suntem într-un fel primul val de business în hospitality cunoscut din insulă. Am simțit că e o oportunitate bună de a investi într-un loc care încă nu e cunoscut, dar probabil că va deveni”, spune Oana.
Astfel, înainte de inaugurare, în 2020, hotelul a fost inclus de publicația Forbes în top 10 cele mai interesante hoteluri noi din Grecia.
Am avut noroc foarte mult cu mass media, în special din Marea Britanie, mai spune co-fondatoarea. Puținilor musafiri care au venit în 2020 le-a plăcut atât de mult hotelul, încât în 2021 am început foarte bine. În primul an au fost turiști din Marea Britanie, acum sunt mulți americani, canadieni, australieni.
În 2021, Oana Aristide a lansat o distopie post-pandemie, scrisă în 2019. Romanul „Under the Blue” a fost inclus de The Sunday Times în lista celor mai bune romane SF ale anului.
Sursa: profit.ro. Credit foto: houseandgarden.co.uk
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri. România frumoasă este un proiect care-și propune să găsească știri pozitive despre oameni extraordinari, locuri frumoase, fapte, proiecte, mici afaceri locale care se pot constitui în modele și care pot deveni o sursă de inspirație.
