La 60 de kilometri de Braşov spre orașul Făgăraş, localnicii şi turiştii au parte anual de un spectacol incredibil. Rezervaţia naturală Dumbrava Vadului sau Pădurea Vadului este cunoscută mai ales după numele Poiana Narciselor.
Aici se află cea mai mare rezervaţie de narcise din Europa, o arie protejată de interes naţional, cu 400 de hectare pline cu flori, petale şi arome.
O găseşti lângă satul Vad, comuna Şercaia, Depresiunea Făgăraşului.
Poţi ajunge acolo pe DN1 şi DC65, apoi mirosul îţi va ghida direcţia de mers.
O recunoşti uşor, dacă ajungi acolo în luna mai, atunci când narcisele sunt în plină floare.
România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.
România frumoasă este un proiect care își propune să găsească și să distribuie știri pozitive despre oameni extraordinari, locuri frumoase, natură, fapte, proiecte, mici afaceri locale care se pot constitui în modele și care pot deveni o sursă de inspirație.
Mai multe, aici. Credit Foto: @heels.runner
